Cuantumul sancţiunilor pe care le-au aplicat poliţiştii locali în Poiana Braşov se ridică la peste 76.000 de lei. Este vorba despre Compartimentul Poliţie Montană din cadrul Serviciului Organizare Misiuni, noua structură care acţionează exclusiv în staţiune din noiembrie 2017.

Cele 220 de amenzi emise de agenţi au fost date pentru nereguli depistate la regimul disciplinei în construcţii, publicitate ilegală, comerţ, protecţia mediului.

De asemenea, au fost penalizaţi şi şoferii indisciplinaţi care au parcat, au oprit sau au staţionat în alte locuri decât în cele special amenajate, blocând astfel circulaţia sau punând în pericol viaţa turiştilor din staţiune.

În plus, împreună cu reprezentanţii Serviciului Public Salvamont, agenţii de la Locală au desfăşurat de la începutul anului o campanie amplă de informare a iubitorilor sporturilor de iarnă, cu privire la principiile cuprinse în Regulamentul de conduită pentru schiori sau snowboarderi pe domeniul schiabil al Municipiului Braşov.

Acest document, ce a intrat în vigoare în 3 ianuarie 2018, reprezintă o premieră naţională şi a fost legiferat de aleşii locali. Astfel, Serviciul Public Salvamont şi Poliţia Locală, prin Compartimentul Poliţie Montană, care funcţionează din noiembrie 2017 – au colaborat îndeaproape pentru a-i informa pe turişti, dar şi pe cei peste 130 de instructori de schi, care aveau în grijă copii, cu privire la Decalogul schiorului.