Sari la conținut

Peste 20.000 de litri de alcool şi 160.000 de ţigarete confiscate

peste-20000-de-litri-de-alcool-si-160000-de-tigarete-confiscate

În urma celor 24 de percheziţii efectuate miercuri în judeţele Mureş, Braşov, Maramureş, Satu Mare şi Covasna, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 160.000 de țigarete, peste 20.000 de litri de alcool, 4.000 de lei și un autoturism de teren.

Cu ocazia descinderilor a fost găsită si o instalație artizanală de ocolire a contorului, pentru determinarea cantității de alcool fabricate.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie — iulie 2018,  atât membrii unei grupări nestructurate de persoane, cât și reprezentanții unor firme, ar fi produs alcool pe raza județelor Maramureș și Satu Mare, fără a fi contorizat și evidențiat, după care l-ar fi transportat și distribuit pe raza județelor Mureș, Covasna și Brașov, fiind ulterior comercializat.

Banii au fost reintroduşi în circuitul legal prin creditarea unor societăți comerciale sau prin achiziția de imobile și autovehicule. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până la această dată, este de 700.000 de lei.

Cercetările în acest caz continuă.

Comentarii

Ultimă oră