Sari la conținut

Peste 2.000 de braşoveni au câştigat la Loteria Bonurilor Fiscale (VIDEO)

peste-2000-de-brasoveni-au-castigat-la-loteria-bonurilor-fiscale-video

Peste două mii de braşoveni au câştigat până acum la Loteria Bonurilor Fiscale. Marţi a fost de asemenea termenul limită până la care câştigătorii şi-au putut depune  bonurile norocoase de la prima extragere, la sediul A.N.A.F. Între timp clienţii se pregătesc deja de a doua extragere, anunţată pentru data de 15 iulie. În total, 2.100 de braşoveni şi-au depus bonurile fiscale câştigătoare, la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Braşov.  „Prima extragere prevăzută de lege urmează să fie în iulie, pe data de 15, cu excepţia cazului în care se va face o nouă extragere extraordinară”, a declarat Laura Olteanu, purtătorul de cuvânt ANAF Braşov. Până atunci însă unii braşoveni s-au pus deja pe strâns bonuri fiscale pentru cea de-a doua extragere. Dacă doamnele sunt ceva mai optimiste în privinţa celei de-a doua extrageri a loteriei bonurilor fiscale, nu la fel putem spune şi despre domni.  Chiar şi aşa la Loteria Bonurilor Fiscale poate participa orice persoană. Toţi posesorii de bonuri fiscale câştigătoare trebuie să se prezinte în termen de 30 de zile la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. În privinţa condiţiilor pentru ca un bon să fie câştigător, momentan, nu s-a schimbat nimic.

VIDEO:

Comentarii

Ultimă oră