Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
Recalcularea pensiilor se va face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul solicitantului.
De recalcularea pensiilor vor putea beneficia persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Pensionații anticipat pot cere recalcularea pensiei.
Nume
Comentariu