Sari la conținut

Pensionarii sunt invitaţi să mergă în staţiuni, la relaxare, din 26 septembrie

pensionarii-sunt-invitati-sa-merga-in-statiuni-la-relaxare-din-26-septembrie

Casa Judeţeană de Pensii Braşov a primit, pentru luna septembrie, 402 bilete pentru pensionari, în cea de-a 15-a serie.


  Dintre acestea, 41 se acordă cu titlu gratuit persoanelor beneficiare (veterani de război, de beneficiarii de legi speciale (veterani de război, pensionari de invaliditate, deţinuţi politic, deportaţi etc).

Biletele sunt pentru un sejur de 16 zile, iar plecarea este din 26 septembrie.


  Luna aceasta, Casa Judeţeană de Pensii Braşov a primit mai multe bilete decât cererile înregistrate, astfel încât 57 se vor vinde la liber.

Există un surplus  (faţă de solicitările existente) de şase bilete pentru statiunea 1 Mai, 48 la Amara, unul la Bala  (Mehedinţi),  două la Ocna Şugatag.

Pensionarii, dar şi asiguraţii sistemului pot să le cumpere. Pensionarii vor plăti 50% din valoarea brută a pensiei. Dacă pensionarul este şi salariat, atunci va plăti 50% din valoarea biletului, cu condiţia ca venitul să nu depăşească salariul mediu pe economie. În cazul salariaţilor care vor să cumpere bilete, aceştia vor plăti 50% din valoarea biletului, cu condiţia ca venitul să nu depăşească salariul mediu pe economie.

Ultima zi de ridicare a biletelor pentru cei cărora le-au fost repartizate în această lună este 19 septembrie.


   După această dată, biletele rămase vor fi scoase la vânzare „la liber”, adica vor putea fi cumpărate chiar şi de cei care nu au depus cerere de acordare a biletului pentru această lună.

Comentarii

Ultimă oră