Sari la conținut

Pe 23 ianuarie se va da examenul de conducere la Braşov

pe-23-ianuarie-se-va-da-examenul-de-conducere-va-fi-deschis-si-la-eliberari-pasapoarte

Pe 23 ianuarie se va da examenul de conducere. Va fi deschis şi la Eliberări Paşapoarte la Braşov.

 Prefectul Braşovului, Ciprian Băncilă, a anunţat că a aprobat desfăşurarea activităţii, în ziua de luni, 23 ianuarie, de către lucrătorii Biroului Examinări – proba practică din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi ai Biroului Eliberări din cadrul Serviciului Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor Simple.

„Precizăm faptul că doar compartimentele mai sus menţionate vor lucra în data de 23 ianuarie. Decizia a fost luată având în vedere faptul că pentru susţinerea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere în data de 23 ianuarie 2017 au fost deja programate 77 de persoane, iar la biroul eliberări paşapoarte sunt aşteptate să ridice paşaportul un număr de aproximativ 60 de persoane”, a declarat Ciprian Băncilă.

El a anunţat că luni, 23 ianuarie 2017, programul de lucru a celor structuri va începe la ora 08.30 şi se va încheia la ora 16.30.

Comentarii

Ultimă oră