Sari la conținut

Patru jandarmi montani din Brașov au cucerit vârful Mont Blanc

patru-jandarmi-montani-din-brasov-au-cucerit-varful-mont-blanc

Patru jandarmi montani din Brașov au reușit să cucerească vârful Mont Blanc, situat la 4 850 de metru altitudine. Expediția a fost realizată în memoria unui fost coleg al acestora, care a murit în 2014 dar i-a îndemnat înainte, să depășească granițele țării și să meargă pe cei mai înalți munți din lume. Jandarmii brașoveni spun că marele lor vis este să ajungă pe Everest.

Constantin Gârniță , Marian Bârligă, Marian Blajiu și Mălușelu Marian sunt cei patru jandarmi montani brașoveni care au reușit să ducă drapelul României și însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov pe cel mai înalt vârf din Munții Alpi, Mont Blanc, situat la 4 850 de metri altitudine.

Jandarmii montani brașoveni au declarat că expediția a pornit ca o provocare. Colegul lor Gheorghe Trufășilă, care și-a pierdut viața în 2014 din cauza unor probleme medicale, i-a sfătuit pe jandarmii montani să încerce să urce pe cei mai înalți munți din lume. În memoria lui, cei patru jandarmii brașoveni s-au pregătit timp de două luni intens pentru a-și atinge obiectivul de a urca pe Mont Blanc.

„A fost o provocare frumoasă și o experiență unică. Când am ajuns în vârf ne-am gândit la familie, la colegi, la colegul nostru care a trecut dincolo“, au mărturisit eroii acestei acțiuni.

Echipa care a urcat pe Mont Blanc va continua să se pregătească pentru a cuceri și alte vârfuri. Unul dintre obiective rămâne vârful Everest, situat la 8848 de metri altitudine – cel mai înalt punct de pe Pământ, din Munții Himalaya, la granița dintre Nepal și Tibet.

Comentarii

Ultimă oră