Patricia Cabuz, gimnastă a Clubului Sportiv Transilvania Braşov, a participat zilele trecute la Lion Cup, un important concurs internaţional de gimnastică ritmică, desfăşurat în Ucraina, la Lvov, unde a fost însoţită de antrenoarea Elena Comendant.

  La startul competiţiei s-au aflat 450 de gimnaste, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, din Germania, Republica Moldova, Turcia, România şi ţara gazdă, Ucraina.

  Micuţa sportivă a ACS Transilvania s-a clasat pe locul al doilea în probele de cerc şi măciuci, rezultate care i-au adus acelaşi loc şi în clasamentul general al categoriei dedicate fetelor sub 10 ani, născute în 2007 sau mai mici.

  „A fost un concurs greu, unul dintre cele mai renumite care au loc în Ucraina. N-a fost deloc uşor, participarea fiind una numeroasă, iar copiii având un nivel ridicat. Mai mult, am avut parte de o experienţă foarte plăcută, Lvov fiind un oraş superb, supranimit «Praga Estului»”, a povestit Corina Căbuz, mama sportivei.

   Patricia Cabuz are 10 ani şi practică gimnastica artistică de la vârsta de 3 ani, de la 5 ani fiind în grupa de performanţă a ACS Transilvania Braşov.