Sari la conținut

Patriarhul cere pace şi unitate în Săptămâna de Rugăciune

patriarhul-cere-pace-si-unitate-in-saptamana-de-rugaciune-

Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe credincioşi, în mesajul adresat cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18 - 25 ianuarie), să fie făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos "ca toţi să fie una" (Ioan 17,21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini.
Întâistătătorul BOR consideră că la întrebarea "Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?" va răspunde fiecare om nu atât prin cuvinte, cât prin lumina iubirii milostive pe care o are în suflet când se află în faţa lui Dumnezeu. "Această lumina este însăşi prezenţa harului divin în sufletul omului credincios, rugător şi solidar cu oamenii aflaţi în suferinţă, sărăcie şi singurătate, dar şi făcător de pace şi lucrător pentru unitate.Luând aminte la cuvintele proorocului Miheia, care a prevestit naşterea lui Hristos - Mesia in Bethleem (Miheia, 5,1-3), să ne străduim şi noi să fim făcători de pace şi de unitate, ca împlinitori ai rugăciunii Domnului Iisus Hristos 'ca toţi să fie una' (Ioan 17,21), ceea ce înseamnă mai mare apropiere şi reconciliere între creştini, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi participând la viaţa şi misiunea Bisericii lui Hristos în lume, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor", mai afirmă Patriarhul Daniel.

În timpul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2013, creştini din întreaga lume vor participa la un program special de rugăciune. În acest an motto-ul octave este: „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului?”  (Miheia 6, 6).

Reprezentanţii celor şapte biserici istorice din Braşov vă invită la „Săptămâna de rugăciune”.Prima rugăciune are loc  vineri, la ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru-Pavel, de pe str Mureşenilor,  nr. 19.

A doua zi de rugăciune are loc sâmbătă, 19 ianuarie, la Biserica Evanghelică maghiară de pe str. Iuliu Maniu, nr. 2. Va oficia preotul Bálint László.

A treia zi de rugăciune are loc duminică,  20 ianuarie, la  Biserica Ortodoxa "Sfinții Trei Ierarhi și Sf.Ap. Bartolomeu" de pe strada  Lungă nr. 275, Brașov. Va oficia protopopul  Sita Ilie-Claudiu.

A patra zi de rugăciune are loc luni, 21 ianuarie,  la Biserica Romano-Catolica din cartierul Astra, de pe str Ştefan cel Mare, nr. 2/A. Va oficia preotul Christian Plajer.

A cincea zi de rugăciune are loc marţi, 22 ianuarie, Biserica „Neagră“ evanghelică din Curtea Johannes Honterus, nr.2). Va oficia protopopul Dănuț Gh. Benga.

A şasea zi de rugăciune are loc miercuri, 23 ianuarie, la Biserica Reformata de pe Calea Bucuresti, nr. 55). Va oficia preotul Máthé Sándor.

A şaptea zi de rugăciune are loc joi, 24 ianuarie, la Biserica Unitariană de pe str. Dr. Victor Babeş nr.1. Va oficia  preotul Fáy Leó–Lórándt.

A opta zi de rugăciune are loc vineri, 25 ianuarie,  la Biserica Greco-Catolică „Sf. Petru” de pe strada Zizinului Nr. 24 / A. Va oficia  preotul Neamțu Victor.

Comentarii

Ultimă oră