Un inedit concurs între pasionaţii de sisteme audio puternice, în maşini, va avea loc la Râşnov în acest weekend (16-17 septembrie 2017). Este vorba despre „dB Drag Racing”, un concept care îşi are rădăcinile în Statele Unite ale Americii.


  Pe Valea Cetăţii din Râşnov va avea loc finala naţională, cei mai buni concurenţi care vor fi desemnați la sfârțitul acestei săptămâni urmând să participe la finalele europene, care vor avea loc pe 1 octombrie, la Montichiari (Italia).

  Sâmbătă, 16 septembrie 2017, concurenţi din toată ţara se vor întrece într-o ultima etapă în care au ocazia să acumuleze puncte. Apoi, duminică, 17 septembrie 2017, se va desfăşura marea finală naţională.

   Conceptul îşi are rădăcinile în Statele Unite ale Americii, iar lansarea oficială în ţara noastră a avut loc în 2014.

  Fiind la finalul celui de-al treilea an competiţional, atât sistemele audio ale concurenţilor, cât şi nivelul organizatoric, au crescut simţitor, apropiindu-se de nivelul celor din străinătate. Competitorii din Campionatul Naţional 2017 au prezentat de-a lungul etapelor acestui sezon, sisteme audio care generează lejer 140 de decibeli, cei mai performanți depășind chiar 160.

   Toata această desfățurare de sunete este controlată de catre adevărate inginerii acustice, maşinile având modificări majore la nivel de rigidizare, alternatoare, acumulatori şi incinte acustice cu difuzoare mişcate de amplificatoare.

     Arbitrarea se face într-un mod unic şi foarte strict, concurenţii fiind grupaţi pe diferite clase de concurs, în funcţie de echipamentele audio pe care le au în autoturisme. Costurile unui astfel de sistem audio pot depăşi cu uşurinţă 15.000 de euro.

 Regulamentul este acelaşi la nivel mondial, iar aparatura de măsurare este una foarte precisă, utilizată de către toţi organizatorii acestui gen de concursuri.

    În ambele zile evenimentul va începe la ora 9.00, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, de la ora 18.00.