Anunţată iniţial pentru 25 aprilie, recepţia pasajului dintre Braşov şi Sânpetru va avea loc la mijlocul lunii viitoare. Noul termen a fost anunţat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, după ce, în cursul acestei luni, reprezentanţii sucursalei din Braşov anunţaseră că pasajul va fi deschis circulaţiei spre finalul lunii aprilie.

Potrivit informaţiilor oferite de CNAIR, finalizarea lucrărilor este prevăzută, dacă nu vor interveni întreruperi din cauza fenomenelor meteo nefavorabile în 24 aprilie. După această dată, urmează însă procedura de pregătire a recepţiei la terminarea lucrărilor şi recepţia în sine, care este estimată să aibă loc în perioada 15-18 mai.

Lucrările de construcţie a pasajului de pe Drumul Județean 103 fac parte din proiectul de dublare a tronsonului 2 al Variantei Ocolitoare a Braşovului, pe care se poate circula pe patru benzi încă din decembrie 2016.

Tronsonul are o lungime totală de 4,92 kilometri, valoarea lucrărilor este de 64,42 milioane lei, iar proiectul beneficiază de finanţare europeană.