Sari la conținut
parul-si-sangele-elodiei-se-reanalizeaza

Firele de păr şi petele de sânge găsite în apartamentul soţilor Cioacă – Ghinescu vor fi din nou expertizate. Refacerea probelor ADN a fost dispusă de o instanţă a Curţii de Apel din Piteşti care a admis cererea avocatei lui Cristian Cioacă de a se efectua noi expertize în dosarul în care fostul poliţist este judecat pe motiv că şi-a ucis şi tranşat soţia, avocata Elodia Ghinescu. Decizia magistraţilor a fost luată aseară, cu câteva ore înainte de termenul de judecată al apelului declarat de Cioacă împotriva hotărârii Tribunalului Argeş de condamnare a fostului poliţist la 22 de ani de detenţie pentru uciderea Elodiei. După hotărârea judecătorilor piteşteni de reanalizare a probelor ADN din dosarul de omor deschis pe numele lui Cristian Cioacă, avocata fostului ofiţer, Maria Vasii, a declarat că este o decizie corectă, pe care o aştepta, în condiţiile în care clientului ei susţine, încă din 2007, că nu a ucis-o pe Elodia Ghinescu. De partea cealaltă, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, nu a fost de găsit la telefonul mobil, în această dimineaţă, pentru a-şi exprima punctul de vedere după decizia magistraţilor piteşteni de reanalizare a unor probe din dosar. Refacerea probelor ADN, mai exact reexpertizarea smocului de păr găsit pe podeaua din locuinţa soţilor Cioacă – Ghinescu şi a presupuselor pete de sânge din apartament, se va efectua în laboratoarele specializate ale Institutului de Medicină legală ,,Mina Minovici,, din Bucureşti. Până atunci însă, la Curtea de Apel din Piteşti continuă, astăzi, judecarea apelului declarat de Cristian Cioacă împotriva deciziei de condamnare a sa la 22 de ani de temniţă. Se vor administra noi probe şi se vor audia noi martori. În cazul unuia dintre ei, fostul ofiţer SPP Daniel Zabara, judecătorii au dispus citarea acestuia cu mandat de aducere. În urmă cu câteva minute, Cristian Cioacă a ajuns la Curtea de Apel din Piteşti şi aşteaptă, în sala de şedinţă, începerea judecăţii.

Comentarii

Ultimă oră