Sari la conținut
parlamentarii-vor-mai-multe-sarbatori

Actualii parlamentari îşi doresc mai multe sărbători pentru cei care i-au votat! O arată mai multe iniţiative legislative depuse de aleşi în mai puţin de un an şi jumătate: în jur de 30 de proiecte în acest sens. Dacă o parte dintre ele ar fi adoptate, în curând am sărbători ziua pentru egalitate salarială, ziua limbii cehe, ziua primarului şi ziua cărţii, scrie realitatea.net. Majoritatea iniţiativelor legislative nu vizează şi acordarea de zi liberă, ci doar celebrarea unui eveniment sau, după caz, unei profesii. Spre exemplu, deputatul PSD Marian Enache vrea instituirea Zilei Primarului la 18 februarie. Social-democratul explică în expunerea de motive că pentru sărbătorirea Zilei Primarului, autorităţile locale pot organiza diverse evenimente, în timp ce televiziunea şi radioul public ar urma să introducă emisiune tematice. Propunerea a fost respinsă de Senat, dar urmează să primească votul deputaţilor. Un alt PSD-ist, Constantin Mazilu, vrea ca vârstnicii să fie sărbătoriţi cum se cuvine. Prin urmare, 1 octombrie ar trebui să fie o zi dedicată acestora, spune deputatul. Şi această idee a fost respinsă de senatori, dar Camera Deputaţilor va avea ultimul cuvânt. Peste o săptămână şi jumătate, în 23 aprilie, am putea sărbători ziua Cărţii. Desigur, dacă iniţiativa legislativă ar fi adoptată. Propunerea aparţine tot lui Constantin Mazilu, dar se pare că are mai multe şanse: a trecut cu bine de Senat.  Mai mulţi parlamentari de la PSD şi PPDD şi-au unit forţele pentru a legifera ca a treia zi de Paşte să fie recunoscută drept sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Comentarii

Ultimă oră