Senatorii şi deputaţii au adoptat, astazi, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de preşedintele Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.Astfel, parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.
Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat acum, în termen de 10 zile, să promulge proiectul. Sursa mediafax.ro .