Sari la conținut

„Parada Cârnaţilor” şi „Festivalul Verzei” la Sfântu Gheorghe

parada-carnatilor-si-festivalul-verzei-la-sfantu-gheorghe

35 de echipe de bucătari profesionişti şi amatori se vor întrece la „Parada Cârnaţilor” şi „Festivalul Verzei”, ce vor avea loc în această sâmbătă, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Echipele înscrise în concurs vor primi câte zece kilograme de carne pentru „Parada Cârnaţilor” şi cinci kilograme de carne pentru „Festivalul Verzei” şi vor avea libertatea de a găti după reţete proprii. Participanţii vor avea la dispoziţie aproape patru ore pentru prepararea bucatelor, iar juriul va premia gustul, aspectul acestora, reţetele, originalitatea, decorarea meselor, costumaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.

Cele două festivaluri gastronomice, care se vor desfăşura simultan în acest an, vor începe sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 11, 00, cu o paradă a participanţilor.

„Parada Cârnaţilor” a ajuns la a 14-a ediţie, iar „Festivalul Verzei” la a 5-a ediţie.

Din cele 35 de echipe înscrise, patru sunt din Ungaria, iar restul din zona noastră. Juriul va fi format din şapte persoane deja experimentate, iar vizitatorii vor avea ocazia să guste din aceste preparate.

Toată lumea e binevenită!

Comentarii

Ultimă oră