Sari la conținut
pachetomat-la-biblioteca-judeteana

Cadou de Crăciun pentru brașoveni din partea Bibliotecii Județene George Barițiu: un pachetomat cu ajutorul căruia cărțile pot fi împrumutate, chiar dacă oficial instituția nu desfășoară activități cu publicul. Biblioteca brașoveană este singura din țară care are un pachetomat cu cărți. Aparatul a fost achiziționat din Marea Britanie. “ Remote-locker-ul “ este de fapt, un pachetomat care funcționează la fel ca easy-box-urile unor site-uri de cumpărături online și exclude 100% contactul dintre bibliotecar și cititor.


“Pachetomatul este amplasat în holul de la intrarea în biblioteca noastră și nu în incinta bibliotecii, astfel că niciun cititor nu va avea acces în clădirea instituției. Fiecare cititor își rezervă cartea intrând pe site-ul bibliotecii în catalogul on line. Cititorul va primi un mesaj cu intervalul în care poate veni să ridice volumul și trebuie să vină neapărat în acel timp. Asta pentru a asigura mai multe fluxuri de împrumut pe zi. Apoi simplu, se scanează permisul de bibliotecă, se deschide cutia, iar cititorul își ridică volumele solicitate", a declarat managerul Bibliotecii Județene George Barițiu, Daniel Nazare.


Conducerea Consiliului Județean Brașov consideră că odată cu achiziționarea acestui pachetomat, activitatea bibliotecii județene va intra într-o normalitate, în această perioadă dificilă.

Aparatul este continuarea unui proiect pe care Biblioteca l-a inițiat odată cu achiziționarea celor 2 sterilizatoare de volume, la începutul toamnei. Unul este în sediul central și unul este în Filiala 5. Întreaga achiziție, cu tot cu pachetomat, a însemnat o investiție de 140 de mii de lei, din fondurile instituției.

Comentarii

Ultimă oră