* Verighetele
Misterioasa istorie a celor doua inele dateaza din vremurile egiptenilor antici. Se pare ca acestia impleteau inele din plante ce cresteau de-a lungul Nilului. Inelul este un cerc, iar acest simbol semnifica atat pentru egipteni cat si pentru alte culturi eternitatea. Asemenea timpului, nu avea nici inceput, nici sfarsit. Golul din centrul verighetelor nu reprezenta un simplu spatiu, ci o poarta ce ducea catre lucruri cunoscute si necunoscute. Egiptenii antici purtau inelul pe al treilea deget de la mana stanga, ca si in ziua de astazi, dupa ideea potrivit careia vena inelarului duce direct la inima. Legenda a fost preluata si de grecii care au cucerit Egiptul, dar si de romani ulterior, care au numit-o "vena amoris". Inelele impletite nu rezistau insa prea mult, asa ca au inceput a fi confectionate din piele, oase si fildes.
* Rochia alba de mireasa
Rochia de mireasa din zilele noastre este, de multe ori, orice alta culoare numai alba nu: bej, alb-perlat, ocru (culoarea matasii nespalate) sau lila. Pe vremuri, lucrurile erau cam la fel. Rochia de mireasa era pur si simplu cea mai buna piesa de vestimentatie din garderoba unei femei si putea fi de orice culoare, chiar si neagra, astfel de cazuri "excentrice" fiind prezente si in ziua de azi. Regina Victoria (1837-1901), este cea care a facut albul popular si la moda. La nunta acesteia din 1840, cu varul sau primar, Printul Albert, a purtat o rochie de un alb imaculat. Noul trend a stranit nebunie in randul plebei roiale, care s-a grabit sa o copieze. Fapt eroic pentru acea vreme, avand in vedere ca People Magazine nu se afla prin preajma pentru a publica poze in exclusivitate de la marele eveniment, dar nici jurnalisti promotori de barfe.
* Drumul la altar alaturi de tata
Obiceiul isi are radacinile in timpurile in care nuntile erau aranjate, iar mireasa era considerata proprietate. Asa ca daca ti se intampla sa "te pandeasca o repriza de bazait" la imaginea tatalui care isi conduce adorata fata la altar, poate ar trebui sa stii ca traditia provine dintr-un obicei barbar, din timpurile in care fetele nu insemnau altceva pentru tatii lor decat bani. De altfel, multe dintre neintelegerile intre sexe din societatea actuala isi au radacina si in faptul ca, odata, tatii isi foloseau fetele pentru a plati o datorie catre un proprietar de pamanturi; ca simbol al sacrificiului si al intelegerii financiare oferite intre triburi; accederea la o clasa sociala mai inalta. Mai tarziu, obiceiul s-a pastrat ca simbol al binecuvantarii din partea tatalui.
* Voalul peste fata
Se folosea pe vremuri si pentru ca mirele sa nu-si dea seama daca s-a "pricopsit" cu o femeie nu tocmai frumoasa. Mireasa il purta pana in momentul in care trebuia sa fie sarutata, prea tarziu deja pentru mire sa refuze "tranzactia". Datand din timpurile romanilor, sarutul reprezinta legatura suprema dintre miri, simbolul ce sigileaza toate contactele. Nici o ceremonie nu era completa fara sarut, iar intr-o perioada logodna era nula fara acest act.
* Cavalerul si domnisoara de onoare
Obiceiul dateaza din timpul anglo-saxonilor. Datoria initiala a cavalerului de onoare era sa ajute mirele si sa-l apere, in caz ca acesta trebuia sa recurga la a-si rapi mireasa dorita, daca parintii nu erau de acord cu uniunea lor. In cazul mariajului consfiintit, cavalerul de onoare statea de paza alaturi de mire in timpul schimbului de juraminte, si mai tarziu, la usa dormitorului proaspetilor insuratei, in caz ca cineva i-ar fi atacat sau mireasa ar fi vrut sa fuga. Cat despre domnisoarele de onoare, si in special rochiile acestora, nu au fost inventate pentru a cauza invidie in randul celorlalte femei prezente la ceremonie sau pasiuni printre reprezentantii sexului tare, asa cum s-ar crede si se procedeaza de multe ori, ci, din contra, pentru a face ca mireasa sa para mult mai frumoasa si atragatoare in comparatie cu ele. Din punct de vedere istoric, rochiile domnisoarelor de onoare erau asemanatoare cu cea a miresei pentru a o feri de spiritele malefice sau de blestemele vreunor fosti iubiti gelosi.
* Aruncarea buchetului si a jartierei
Aceste doua ritualuri reprezinta de mult timp momentul picant, chiar stanjenitor al nuntilor moderne. Aruncarea buchetului isi are originile in Anglia, iar florile reprezinta fertilitate, puritate, o viata noua si dragoste fara sfarsit. Pe vremuri, se credea ca mireasa poate transmite norocul sau si celorlati nuntasi, prin acest gest. Dar cateodata, ce poate fi mai umilitor decat sa fii "tarata" in centrul ringului de dans, in timp ce dj-ul nuntii urla ca nu ai pereche, dupa care sa-ti demonstrezi disperarea ca esti inca necasatorita aruncandu-te dupa flori zburatoare? Ar fi ceva totusi. De exemplu, sa te lupti in aer pentru o bucata de dantela care toata seara a stat "ascunsa" sub rochie pe piciorul sotiei amicului. In alte vremuri, acest gest ar fi fost considerat imoral. Si atunci de ce se practica la nunti? Istoria din spatele acestui obicei ciudat este chiar mai ciudata decat insasi traditia. Dupa ce mirii se declarau de acord in privinta casatoriei, se obisnuia ca acestia sa se retraga intr-o camera din apropiere pentru a "incheia intelegerea". Si, pentru ca totul sa fie cat se poate de oficial, era nevoie de dovezi. Apoi nuntasii erau invitati in camera mirilor unde se imbulzeau incercand sa rupa bucati din rochia miresei sau flori din buchet, in speranta ca le vor aduce noroc si averi. In incercarea de a scapa, aceasta isi arunca buchetul in multime. Traditia mai spune ca femeia necasatorita care reusea sa prinda buchetul era cea care primea norocul miresei si urmatoarea la maritis. Intre timp, se pare ca oamenii au inteles ca obiceiul este prea ciudat, iar mirii se multumesc cu indepartarea unei singure bucati din vestimentatia miresei, indiciu ca sunt pe punctul de a se comporta ca niste barbati.
* Tortul de nunta
Trebuie sa credem ca a fost o vreme, candva in istorie, cand intrebarea: "Isi vor arunca sau nu cu tort pe fata" a fost inteligenta si originala, desi nu s-au gasit dovezi in acest sens. Ceea ce s-a descoperit insa este predecesorul bataii cu tort intre miri: ruperea unei paini sau turte coapte in capul miresei (obicei pastrat la romani). Traditional, mirele musca o bucatica din painea de orz, iar restul era tinut deasupra capului miresei si apoi rupt, imprastiind firimituri. Invitatii se grabeau apoi sa adune firimiturile de pe jos, care se presupunea ca aduc noroc.
* Ploaia de orez
Atacul mirilor cu orez este o traditie de baza menita sa aduca belsug si implinire cuplului proaspat casatorit. Orezul aruncat peste cei doi reprezinta, totodata, si speranta de fertilitate. Ovaz, porumb, dar si alte grane au fost de asemenea folosite inainte ca orezul sa castige statutul de "ploaie simbolica". Poate constitui insa si un factor de risc pentru invitati, nu putine fiind cazurile cand acestia au alunecat pe boabele de orez si s-au accidentat. In caz ca sunteti superstitiosi, va puteti rezuma la petale de trandafiri.
Insa dincolo de toate aceste obiceiuri, nunta ramane o taina sfanta, asemenea nasterii si mortii.
