Sari la conținut

Opera Braşov deschide o nouă stagiune de spectacole, în sală

opera-brasov-deschide-o-noua-stagiune-de-spectacole-in-sala

Debut de stagiune. „După 7 luni ne-am întors acasa!”

Opera Braşov, scenografia Covid 19: Sala, dezinfectată cu 4 lămpi UV. Suflătorii vor fi separaţi cu plexiglas. Artiştii nu vor purta măşti, orchestra da!

La acest sfârșit de săptămână, Opera Brașov inaugurează stagiunea 2020 – 2021, cea de-a 68-a consecutivă de la înființarea instituției!
Opera Brașov deschide noua stagiune de spectacole sâmbătă, 10 octombrie 2020, de la ora 18.30, când va prezenta avanpremiera „Sânge vienez”, de J. Strauss fiul.


    Un spectacol ce va fi pus în scenă şi duminică, într-o distribuţie total diferită. Un spectacol la care pregătirile au început încă de dinainte de pandemie şi care va fi prezentat într-o variantă adaptată.

„Mi-am dorit să regizez această operetă, din care transpare rafinamentul muzicii lui Strauss. Am lucrat în amănunţime fiecare imagine, precum şi jocul scenic. Am vrut să creăm momente de bucurie în această mare de ştiri tragice. După şapte luni se deschide stagiunea în sală, ne-am reîntors acasă!”, a mărturisit, regizoarea spectacolului, Anda Tabacaru.


  „Am şi avem un sentiment altfel, ciudat fiindcă ne întoarcem în sala de spectacol. Sentimentul de teatru se naşte în interior. Invit publicul să vadă spectacolul, este un mix de trei acte într-unul singur, din păcate nu se poate pune tot decorul pe scenă din cauza distanţării pe care trebuie să o respectăm”, a completat scenografa Rodica Garştea.


 Pentru spectatori au fost luate toate măsurile de siguranţă, a dat asigurări Marilena Aldea, manager interimar al instituţiei. „Au fost achiziţionate 4 lămpi UV şi dezinfecţia se face după fiecare spectacol”, a explicat managerul. De asemenea, partea din lemn a fiecărui scaun va fi dezinfectată cu substanţe speciale.

Un rând liber, un loc liber


   „În sală sunt disponibile 113 locuri, un loc se va ocupa, unul va rămâne liber. Și va fi un rând liber între. Pentru public, intrarea se va face pe uşa principală, ieşirea se va face pe părţile laterale, iar artiştii au acces separat în clădire. Se va efectua termoscanarea, se vor pune la dispoziţie măşti şi dezinfectant. Foarte imporant – masca de protecţie va fi purtată pe toată durata spectacolului”, a explicat Dan Antipa, director general adjunct.

 Regulile pentru artişti


    Pe scenă, artiştii nu vor purta măşti de protecţie. Însă, în fosă, Orchestra va purta, au precizat reprezentanţii Operei. Inclusiv dirijorul va conduce Orchestra cu masca de protecţie pe nas şi gură. În plus, suflătorii vor fi delimitaţi de ceilalţi membri de panourile de plexiglas.

Opera Braşov intră şi în online


      Tot în vreme de pandemie, Opera Braşov a intrat şi pe partea de online cu biletele, care se pot cumpăra de acum direct de pe site-ul instituţiei, www.opera-brasov.ro . „A fost pus în funcţiune sistemul de vânzare a biletelor online. În scurt timp, la casieria Operei Braşov se va putea face şi plata cu cardul”, a explicat Marilena Aldea, manager interimar al instituţiei.


    Biletele pot fi cumpărate şi de pe bilet.ro. Însă, deschisă va rămâne, în continuare şi casieria Operei.


    Sunteți invitați așadar sâmbătă, 10 octombrie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei, la avanpremiera spectacolului cu opereta „Sânge vienez” de Johann Strauss – fiul, într-o versiune adaptată, în care vă puteți bucura de cele mai reprezentative momente.

Libretul a fost scris de Victor Léon și Leo Stein. Premiera a avut loc pe 26 octombrie 1899, la Carltheater din Viena, însă Johann Strauss nu mai era în viață ca să vadă și această ultimă capodoperă a sa. Atât de ridicată a fost popularitatea valsului „Sânge vienez” op. 354, încât a fost ales ca titlu al acestei lucrări muzicale. Opereta prilejuiește întâlnirea cu atmosfera vieneză de la sfârșitul secolului al XIX-lea.


În distribuție:


Gabriella - Valentina Mărgăraș
Franzi - Maria Catrina
Peppi - Corina Klein
Rosa - Ibolya Kosa
Eduard - Liviu Iftene
Josef - Cristian Dicu
Vercingetorix – Lorand Cristian
Kagler - Ștefan Schuller
Contele Bitovsky - Dan Ionescu


   Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică a spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Mișcarea scenică: Anca Branea. Asistenți regie: Silvia Papadopoulos și Nicoleta Chirilă. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.


Preț bilete: 30 lei
Număr bilete disponibile: 110
Durată: aprox. 1 oră 30 minute, fără pauză


    Accesul copiilor este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Comentarii

Ultimă oră