Sari la conținut
oktoberfest-intro-editie-aniversara-in-2018

Un Oktoberfest de nota 10 promit organizatorii festivalului, care au anunțat oficial, astăzi, perioada în care va avea loc evenimentul în acest an: 6-16 Septembrie.

2018 înseamnă pentru Oktoberfest, renumitul festival al berii, 10 ani de petrecere cu bere Ciucaş din belșug, zeci de mii de turiști, care vor vizita din nou Brașovul, numeroase parteneriate, degustări de mâncăruri delicioase nemțești și românești deopotrivă, dar și spectacole excepționale la scene deschise.

Oktoberfest a început timid în 2009, când a fost organizat la baza sportivă Olimpia, iar apoi, edițiile ce au urmat au fost mult mai grandioase, defășurându-se pe arena Ion Țiriac de la Liceul Sportiv din Brașov.

2017 a adus însă multe îmbunătățiri festivalului, acesta deschizând distracţia în două corturi, montate în zona fostului Stadion Municipal. Extinderea s-a făcut datorită numărului mare de vizitatori din anii precedenti, când zeci de mii de turişti au ciocnit halbe cu bere rece, alintându-şi papilele gustative cu delicatese nemţeşti şi româneşti.

Oktoberfest a adus în Brașov personalități marcante, ambasadori și lideri de mari societăți comerciale, dar și turiști din toate colțurile lumii, iar 2018 va fi de nota 10! Aniversarea va fi sărbătorită așa cum se cuvine cu artiști și muzică de calitate, care au încheiat anul cu media 10, cu preparate delicioase de notă maximă, bere în zeci de mii de butoaie, clienți nenumărați și show-uri excepționale.

10 este cifra norocoasă a festivalului Oktoberfest! Organizatorii promit premii cu zecile, invitați la fel și concursuri #DeNota10.

Comentarii

Ultimă oră