Sari la conținut

De câteva zile prin cartierul săcelean Gârcini, cunoscut mai ales pentru numărul mare de etnici rromi care locuiesc acolo, circulă un înscris prin care locuitorii sunt îndemnaţi să semneze pentru separarea administrativă.


Separaţi.

“Dorim să avem propria noastră primărie, propriul nostru Consiliu Local şi propriul nostru primar pentru a ne administra singuri”, se arată în scrisoarea care circulă prin Săcele. “Nu dorim să acuzăm pe nimeni, această solicitare nu este o petiţie sau plângere, nu dorim decât respect”, se mai precizează în scrisoare.

Dezamăgiţi de administraţie.

Există, totuşi, o supărare. “Dorim să ne rezolvăm singuri problemele care sunt ale noastre şi numai ale noastre pentru că experienţa celor 20 de ani de la revoluţie ne-a dovedit că la toate Administraţiile Publice Locale nu a existat interes pentru soarta noastră, a locuitorilor din Gârcini, decât cu ocazia alegerilor”. Scrisoarea “umblă” prin comunitate cu un tabel ataşat pe care vor fi, probabil, nume şi semnături ale locuitorilor nemulţumiţi.

Precedent.

Ultima localitate din Braşov care “şi-a câştigat independenţa” este comuna Augustin, care s-a desprins din Comuna Ormeniş. Ca şi Gârciniul, Augustin are o populaţie formată preponderent din rromi. Actualmente localitatea se confruntă cu probleme economice grave cauzate de lipsa fondurilor la buget.  “Mai bine stau acasă şi joc şeptică”, s-a plâns recent primarul din Augustin, supărat pe blocajul financiar care l-a dus în situaţia de a nu mai putea plăti salariile angajaţilor primăriei. Augustinul şi-a înfiinţat, cu fonduri europene, o firmă de salubritate care deserveşte mai multe localităţi din zonă dar, în urma blocării bugetelor de către prefectul Ion Gonţea, primăriile nu mai pot plăti pentru serviciile prestate. Altfel, firma primăriei ar fi pe profit.

Comentarii

Ultimă oră