Sari la conținut
o-treime-dintre-romani-sar-muta-la-brasov

În cadrul contractului de asistenţă semnat cu Primăria Braşov, Banca Mondială a realizat recent un studiu sociologic prin care, printre altele, s-a măsurat cât de „tentant” este Braşovul pentru românii care vor să îşi schimbe domiciliul sau pentru turişti.

Câteva dintre rezultate cercetării au fost prezentate miercuri, 9 mai, de către reprezentantul Băncii Mondiale, în timpul conferinţei „Smart Tourism in a Smart Destination”.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 1.200 de persoane. Persoanele intervievate au fost întrebate şi în ce oraş ar fi dispuse să se mute, iar o treime dintre respondenţi au declarat că s-ar muta la Braşov.

Astfel, dacă am extrapola rezultatele la nivelul populaţiei totale a României, care este în jur de 18 milioane de locuitori, ar rezulta că în jur de 6 milioane de persoane ar dori să se mute la Braşov.

În ceea ce priveşte judeţele din care ar vrea să vină oameni la Braşov, Hunedoara este pe primul loc. De asemenea, Braşovul este o opţiune şi pentru persoanele din zonele Bucureşti, Ialomiţa şi Moldova.

În plus, o altă întrebare adresată celor intervievați a fost dacă în ultimii cinci ani au vizitat Braşovul sau Poiana Braşov. 50% dintre participanţi au răspuns afirmativ.

De asemenea, dacă am extrapola aceste rezultate la populaţia totală a României, ar rezulta că aproape 10 milioane de români au vizitat Braşovul în ultimii 5 ani, rezultatul fiind mai bun decât cel de la Constanţa.

Astfel, pentru turismul de plăcere, Braşovul este principala destinaţie, iar persoanele tinere şi cele cu venituri ridicate sunt mai atrase de Braşov.

Comentarii

Ultimă oră