Ancuţa Bobocel şi Rinas Akhamadeev au trecut primii linia de sosire, ieri, la Crosul „15 Noiembrie”, după ce au parcurs cei 5 km de la fosta Uzină Steagu Roşu până la Prefectură.
 
    Peste 1000 de concurenţi, de toate vârstele, amatori, dar şi profesionişti, au luat startul, duminică, 11 noiembrie 2018, în Crosul „15 Noiembrie”, ajuns la cea de-a 29-a ediţie.

 Anul acesta, Crosul a venit cu mai multe noutăţi. În primul rând, traseul este unul omologat, iar competiţia a căpătat caracter internaţional. În competiţie au intrat, pe lângă concurenții români şi atleţi profesionişi din 15 ţări şi fiecare a trecut prin control anti-doppind, după terminarea cursei. În plus, în acest an, Crosul a fost cronometrat profesionist. Ca o altă noutate, în acest an, startul s-a dat din faţa Secţiei 440 „Ştanţe şi Matriţe” a fostei Uzine Steagu Roşu.

 „Anul acesta s-au implicat profesioniştii în organizarea evenimentului şi se vede acest lucru: avem participare mai numeroasă, avem participare internaţională, deci crosul a devenit unul internaţional”, a precizat Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”.

     Primii care au luat startul în Cros au fost copiii şi apoi familiile, într-o categorie destinată special lor. Aceştia au alergat pe o distanţă scurtă, între Sala Patria şi Prefectură. Fiecare a primit o medalie la final. Cel mai mic concurent a fost un bebeluş de 6 luni, purtat în Cros de tatăl său şi mai apoi medaliat.

    După o oră s-a dat startul în Cros, pe traseul de 5 km, la feminin. În cursă au alergat alături atât atlete profesioniste, cât şi sportive amatoare, dar, la final, clasamentul a fost făcut diferenţiat: profesioniști şi amatori.

    Prima care a ajuns la final a fost Ancuţa Bobocel, cu un timp de 15.12.50, ea fiind urmată de Roxana Bîrcă (15.37.40) şi de Ruth Mbatha (15.50.30).

  „Mă bucur foarte mult că am fost prezentă în acest an la această competiţie. Pentru mine este o tradiţie să particip la Braşov la Crosul 15 Noiembrie. Sunt foarte bucuroasă că sunt româncă, în primul rând şi am avut un astfel de eveniment în 15 noiembrie 1987, care a schimbat cu totul istoria României, în bine. Mă bucur că anul acesta, Braşovul şi-a deschis larg porţile pentru a primi cu braţele deschise şi sportivi internaţionali, de talie europeană şi mondială. Am alergat cu atletele din această competiţie în alte concursuri europene şi mondiale. Sunt foarte puternice, foarte bine pregătite şi asta a fost un plus pentru mine, să mă motiveze şi să mă ajute să-mi dau seama de nivelul real la care mă aflu acum cu pregătirea”, a spus Ancuţa Bobocel, una din cele mai valoroase alergătoare ale României, multiplă campioană naţională, balcanică, europeană.

    Băieţii au luat startul trei sferturi de oră mai târziu, iar la Prefectură a ajuns primul Rinas Akhamadeev (Rusia), cu un timp de 13.45.70, urmat de Nicolae Soare (13.46.30) şi de Sebastian Udo Hendel (13.52.00). „Mă bucur că am reuşit să termin, a fost o cursă dificilă, dar sunt foarte impresionat”, a declarat câștigătorul Rinas Akhamadeev.

   Chiar dacă au alergat în același timp, împreună, atleţi profesionişti cu sportivi amatori, premierea s-a făcut în funcţie de categorie şi de vârstă.

 „Cei de la elite au clasamentul lor, cei de la amatori, de asemenea, la categorii de vârstă, chiar dacă au alergat împreună au clasamente separate”, a precizat Silviu Prescorniţoiu, preşedinte Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov.

  Rezultatele complete pot fi văzute pe site-ul www.crosul15noiembrie.ro .

   Din acest an, ambasador al Crosului este Paula Ivan, unul din cei mai valoroşi şi apreciaţi atleţi ai României din toate timpurile.

  „Nu aveam cum să nu mă implic, din moment ce eu am început cu competiţii de acest gen şi datorită acestora am fost selectată şi am ajuns la marea performanţă. La noi s-au înmulţit competiţiile de acest gen şi mă bucură că participă nu doar profesionişti, ci şi tineri şi adulţ, pentru că a face sport înseamnă să fii sănătos şi de asta avem nevoie toţi. E mare lucru că acest cros nu a fost întrerupt şi cu tot ce s-a obţinut acum: omologare a traseului, competiţie trecută în calendarul internaţional, Braşovul va figura pe un alt loc cu acest concurs, în lume”, a spus Paula Ivan.

    În Cros a intrat, în acest an, pentru prima dată Aureliu Bejenariu, brașoveanul care a fost unul dintre curajoșii care, în noaptea de 14 noiembrie 1987 au zis că aşa nu se mai poate, astfel că de la schimbul III au plecat în marş la Prefectură, pe atunci Judeţeana de Partid – Comitetul Judeţean al Partidului Comunist Român.

  „M-am antrenat două luni şi îmi pare bine că am terminat cursa. Sper că voi alerga în fiecare an. A fost o cursă grea, dar nu mai grea ca atunci. Acum am alergat de plăcere, atunci eram disperaţi”, a mărturisit Aureliu Bejenariu, care avea 33 de ani în 15 noiembrie 1987. După atâţia ani spune că România mai are încă multe de rezolvat, mai ales pe partea de educaţie, sănătate şi grija pentru tinerii care aleg să plece în străinătate pentru o viaţă mai bună. Partea bună este că acum românii au libertate de vorbire, de gândire, de călătorie.

    La startul Crosului s-au aliniat şi doi dintre foştii studenţi de la Zărneşti care s-au solidarizat ulterior cu muncitorii din 1987 – Mihai Torjo şi Ioan Voicu şi care au avut şi ei de suportat rigorile regimului comunist, după revolta muncitorilor, din noiembrie 1987.

  Crosul „15 Noiembrie” a ajuns anul acesta la cea de-a 29-a ediţie, iar tradiția va fi dusă mai departe și în anii viitori.

 „Vă felicit că aţi participat la acest eveniment important pentru România, nu doar pentru Braşov. Este foarte important să ne amintim lucruri care s-au petrecut în această ţară, care au făcut ca noi să fim aici, în acest loc acum, să ne reîntâlnim cu mulţi dintre dumneavoastră, să ne întâlnim cu tineri care poate au aflat cu această ocazie despre ce a fost în 15 noiembrie 1987. Îi felicit pe câştigători, dar cred că toţi aţi câştigat participând la acest cros care, pentru noi, braşovenii, este foarte important”, a declarat George Scripcaru, Primarul Municipiul Braşov.