Sari la conținut
o-noua-strada-in-brasov

Au început lucrările de amenajare a unei noi străzi în oraş, care porneşte de la strada Institutului şi se opreşte la strada Egretei. Va asigura astfel accesul spre noul cartier Avangarden. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, s-a turnat deja primul strat de asfalt, noua arteră de circulaţie fiind amenajată cu câte o bandă pe sens, cu o lăţime de 3,5 metri, şi trotuare pe ambele părţi. „Scopul realizării noii străzi a fost de descongestionare a traficului spre această zonă, ţinând cont că defluirea noului cartier se făcea doar înspre strada Spicului. Odată cu amenajarea acestei artere, o parte dintre locuitorii din Avantgarden vor putea utiliza această zonă pentru legătura cu restul oraşului”, a explicat Miklos Gantz, administratorul public al Braşovului. Acesta a precizat că în următoarea perioadă va începe şi reamenajarea Colonei Metrom. Astfel, ar urma să fie refăcute străzile şi aleile pietonale, să fie amenajate parcări dereşedinţă,  dar şi să fie amenajat un nou loc de joacă şi să fie refăcute spaţiile verzi. De asemenea, ar urma să fie reabilitat şi drumul de legătură dintre Colonia Metrom şi strada Panselelor.

Comentarii

Ultimă oră