CAS Braşov a postat în aprilie pe pagina de internet a instituţiei o nouă listă a ruşinii cu cei care ar avea datorii la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Este vorba de 97 de nume şi 105 decizii de impunere. Dacă vreţi să verificaţi dacă nu cumva sunteţi pe listă nomenclatorul a fost postat la secţiunea Forum, subsecţiunea „Anunţuri colective” – „decizii de impunere şi titluri executorii”, din dreapta paginii principale. (vezi aici link). Ca şi în precedentele situaţii, din 2010 încoace, în ciuda amenzilor luate de CASJ pentru încălcarea legii privind protecţia datelor cu caracter personal, presupuşii „datornici” apar tot cu adresele la vedere.
"In temeiul art.44 alin.(3) din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, comunicam ca au fost emise acte administrative fiscale pentru contribuabilii din fisierul de mai jos, ataşat. Actele administrative fiscale pot fi consultate de titularii acestora la sediul CASJBrasov. Prezentele acte administrative fiscale se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, respectiv 12.04.2013 ( data afişării) şi pot fi contestate în termen de 45 zile de la data afisarii, prezentând documente doveditoare. Daca aveti nelamuriri in legatura cu acest anunt, va puteti adresa la ghiseele de la sediul CASJBrasov ( camera 1) sau la numărul de telefon 0268 547 634." apare pe pagina instituţiei anuntul din dreptul listei cu datornici.