Sari la conținut

UPDATE: Bonurile câștigătoare sunt din 15 septembrie

o-noua-extragere-a-loteriei-bonurilor-fiscale

UPDATE:

Duminică, 22 octombrie, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale – emise în perioada 1-30 septembrie 2017 – în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile cu valori cuprinse între 569 şi 569,99 lei emise pe 15 septembrie.

Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

----------

O nouă extragere a loteriei bonurilor fiscale are loc duminică, 22 octombrie, de la ora 19.50.

În cadrul acesteia vor participa bonurile emise între 1 și 30 septembrie.

Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al C.N. „Loteria Română” pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.

Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF. Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare, potrivit mytex.ro.

Comentarii

Ultimă oră