Sari la conținut
o-noua-escrocherie-pe-lista-infractorilor

O nouă metodă de înşelăciune a început să facă victime. Infractori care se pretind poliţişti bat la uşile oamenilor, îi păcălesc şi le iau toţi banii din casă, cu acordul chiar al proprietarilor. Poliţiştii sunt fermi când spun că nu există nici o astfel de procedură investigativă, de a lua banii din casa omului, indiferent că sunt lei sau valută.  Potrivit sesizărilor din ţară, deja înregistrate la Poliţie, înşelăciunea porneşte cu un apel pe care victima îl primeşte acasă, pe telefonul fix. Potrivit mytex.ro, țintele preferate ale escrocilor sunt vârstnicii. După ce-o zăpăceşte de cap cu un nume fictiv şi un grad pe măsură, falsul poliţist îi spune victimei, la telefon, să-i pregătească toţi banii pe care îi are în casă şi pe care va trebui să îi predea unui pretins coleg, la rândul lui ofiţer de Poliţie, sub pretextul că la mijloc e vorba despre contrabandă cu bani falsificaţi. Câteva minute mai târziu, escrocul bate la uşa victimei, susţinând că este de la Poliţie. El nu e îmbrăcat în uniformă şi nici nu prezintă o legitimaţie de serviciu. Dar ia banii deja pregătiţi de naivi, confom celor stabilite misterios la telefon, după care falsul poliţist dispare.  Abia când s-au dezmeticit şi au analizat mai bine faptele, primele victime care au căzut în capcană au anunţat autorităţile. Au fost depistaţi şi câţiva suspecţi, care au reuşit să păcălească deja zeci de persoane din ţară.

Comentarii

Ultimă oră