A străbătut peste 2.000 de kilometri alături de cățelușele sale și ajunge duminică seara la Brașov.

    O fostă polițistă din Olanda își dorește ca prin călătoria sa să atragă atenția asupra câinilor comunitari. După ce a străbătut peste 2.000 de kilometri alături de cățelușele sale, ajunge la Brașov.

 Fosta polițistă din Olanda, Monique Dubbeldam, a pornit într-o lungă călătorie pe jos, împreună cu cele două cățelușe ale sale, Indy și Faye, adoptate din România. Femeia vrea astfel să atragă atenția asupra câinilor comunitari, care trebuie tratați cu mai multă atenție și susține ideea că trebuiesc îmbunătățite condițiile din adăposturi.

  În urmă cu două luni a pornit pe jos, spre România, cu un rucasc în spate și cu cele două cățelușe care o însoțesc permanent. Din rucsac nu îi lipsesc cele 4 kilograme de mâncare pentru câini, ca să fie sigură că prietenele necuvântătoare nu vor rămâne flămânde. A traversat până acum șase țări din Europa: Olanda, Germania, Cehia, Slovacia, Austria și Ungaria, destinația finală fiind capitala României, București.

  Distanța dintre Utrecht și România a parcurs-o pe jos, străbătând câte 30 – 35 de kilometri pe zi. În România face drumul parțial pe jos, parțial cu trenul sau cu alte mijloace de transport, pentru că nu are voie să meargă pe jos de-a lungul autostrăzilor și sunt și multe porțiuni nesigure pentru călătoria pe jos, însoțită de 2 câini.

    Monique Dubbeldam a intrat în Romania în urmă cu o săptămână. Până acum a fost găzduită de organizații de protecție a animalelor din Arad, Cluj, Sibiu iar în acest week-end va ajunge la Brașov unde va fi găzduită de Asociația Milioane de Prieteni.

    Luni, Monique Dubbeldam va participa ca invitată specială la un curs numit „Protecția și bunăstarea animalelor”, care este susținut periodic de către membrii Asociației Milioane de Prieteni la clasele a V-a și a VI-a din mai multe școli din Brașov.

  În cele două zile pe care le va petrece la Brașov va vizita și Adăpostul canin Victory, care aparține Asociației Milioane de Prieteni, dar și cele două adăposturi canine publice la care Asociația este co-administrator: Brașov și Zărnești.

   Drumul olandezei va continua de la Brașov până la București unde este așteptată de alte ONG-uri din domeniu.

  Monique Dubbeldam prezintă călătoria sa pe pagina de Facebook, Walk For Dogs 2017.

......................................................................................................................................

       Monique Dubbeldam a plecat din Utrecht, Olanda, în data de 26 august 2017, într-un marș de aproximativ 2017 de km, în speranța că efortul ei va ameliora situația câinilor fără stăpân din România. Fostă polițistă, Monique a fost extrem de impresionată de soarta câinilor care trăiesc pe străzile din țara noastră și a vrut să facă ceva pentru a-i ajuta și pentru a sensibiliza autoritățile să se implice mai mult pentru rezolvarea acestei probleme. Scopul ei este acela de a strânge câteva zeci de mii de euro pe care să-i doneze asociațiilor care se ocupă cu sterilizarea animalelor. În opinia ei, o campanie serioasă de sterilizare ar reduce considerabil numărul animalelor care trăiesc pe stradă, iar în câțiva ani acest fenomen ar dispărea.