Numărul utilizatorilor activi ai serviciilor de telefonie mobilă a scăzut cu 0,5% în perioada iunie 2012-iunie 2013, la 22,6 milioane, în timp ce traficul de voce a urcat cu 2,5%, la 31,6 miliarde de minute, potrivit datelor autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, ANCOM. „Piaţa de voce este una matură. Numărul de utilizatori a scăzut faţă de anii trecuţi şi s-a consolidat în jurul cifrei de 22 milioane. În schimb, traficul de voce a continuat să crească, iar gradul de utilizare a mesajelor scrise, internetului, practic a serviciilor, cunoaşte rate de creştere de două cifre”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, prezent la un eveniment de specialitate. Cifrele au luat în calcul datele furnizate de Cosmote România, Orange România, RCS&RDS, Romtelecom şi Vodafone România. Conform ANCOM, numărul cartelelor preplătite a scăzut cu 1,3%, la 13,3 milioane, în timp ce abonamentele au cunoscut o reducere de 1,3%, la 6,3 milioane pe segmentul clienţilor persoane fizice, şi de 0,7%, la 3 milioane, în cazul firmelor.



SURSA: mediafax.ro