Sari la conținut

Numărul donatorilor de sânge rămâne în continuare scăzut la Braşov!

numarul-donatorilor-de-sange-ramane-in-continuare-scazut-la-brasov

Reprezentanţii  Centrului  de Transfuzie Sanguină Braşov fac un apel către toţi donatorii să nu ignore minimul gest prin care pot salva o viaţă. Din punct de vedere al donatorilor de sânge, sezonul de iarnă este unul dificil. Numărul celor care se prezintă la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a dona sânge este mult mai mic faţă de celelalte perioade din an. Mai mult, în ultimul timp  a crescut cererea de sânge pentru grupele rare. În fiecare zi, mii de pacienți din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supraviețui.  Practic, la fiecare trei secunde, un pacient are nevoie de sânge. În urma donării, organismul este ajutat să își reîmprospăteze sângele și să își crească imunitatea. De asemenea, donarea de sânge scade cu 30% riscul de paralizie și de accident vascular. Acest lucru se pare că nu contează dacă ne gândim că România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește numărul donatorilor de sânge, conform datelor furnizate de Institutul de Hematologie.

Comentarii

Ultimă oră