Sari la conținut
nuci-tari-in-europa-league

Inter şi Ajax au fost nuci prea tari pentru CFR Cluj şi Steaua în 16-zecimile Ligii Europa. CFR Cluj a pierdut, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), în faţa italienilor de la  Internazionale Milano. Fundaşul Cristian Chivu nu a fost convocat pentru acest meci la Internazionale Milano. Golurile învingătorilor au fost marcate de Palacio, în minutele 20 şi 87. Guarin l-a deposedat pe Sepsi la mijlocul terenului, l-a lansat în adâncime pe Palacio şi argentinianul a deschis scorul cu un lob peste Felgueiras de la 12 metri. Cu trei minute înainte de final Kovacici l-a lansat în adâncime pe Palacio şi argentinianul a stabilit scorul final cu un nou lob peste Felgueiras. Returul va avea loc în 21 februarie, de la ora 20.00, la Cluj. Steaua a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia olandeză Ajax Amsterdam. Golurile au fost marcate de Alderweireld '28 şi Van Rhijn '48. Alderweireld a deschis scorul cu o lovitură cu capul din 5 metri, după o centrare a lui Eriksen iar Van Rhijn a înscris al doilea gol al gazdelor, cu un şut de la aproximativ 10 metri, după un un-doi cu De Jong. În minutul 40, Sigthorsson a trimis mingea în poarta Stelei, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Steliştii au terminat partida în zece, după ce Pintilii a fost eliminate, în minutul 89, pentru cumul de cartonaşe galbene. Cu câteva ore înainte de începerea jocului, patru suporteri stelişti au încercat să introducă torţe pe stadionul echipei Ajax şi au fost arestaţi. Returul va avea loc în 21 februarie, de la ora 22.05, la Bucureşti. La acest joc, Laurenţiu Reghecampf nu va putea conta pe serviciile lui Bourceanu (suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene) şi Pintilii (suspendat după eliminarea de aseară).

Comentarii

Ultimă oră