Sari la conținut

Noul primar al Brașovului, Allen Coliban, și-a preluat mandatul

Noul primar al Brașovului, Allen Coliban, și-a preluat mandatul. El și 24 de consilieri locali au depus jurământul!

Noul primar al Brașovului, Allen Coliban, dar și noul Consiliu Local și-au intrat miercuri, 28 octombrie 2020, în drepturi, odată cu ședința de plen în care s-a depus jurământul.

Conform declarației secretarului municipiului Brașov, Adriana Trandafir, din 27 de consilieri locali au fost validați de Judecătoria Brașov 25. Au fost invalidate două mandate, ale liberalilor Adrian Oprică și Alexandru Stănescu, care vor fi înlocuiți într-o ședință viitoare de doi supleanți de pe lista de candidați.

Totodată, de la ședința de miercuri a lipsit Flavia Boghiu (USR PLUS), care este în izolare ca urmare a infectării cu noul coronavirus.

„Aștept să fac echipă cu tot Consiliul Local Brașov”

După ce a depus jurământul, noul primar al Brașovului, Allen Coliban, a declarat că este optimist în ceea ce privește viitorul orașului, pentru că „în urma scrutinului din 27 septembrie, în Consiliul Local avem o echipă nouă, dinamică, tânără, care acoperă o arie foarte largă de competențe, chiar dacă mulți dintre ei se află la primul mandat. Cred că ne înțelegem cu toții menirea și misiunea dată de electorat, aceea de a dezvolta Brașovul și a-l duce la un nou nivel. Am vorbit în campanie despre probleme, dar și despre soluțiile de care Brașovul are nevoie, de probleme de mediu, nevoia de parcuri, de aer curat, nevoia de mobilitate metropolitană, de dezvoltare economică, de educație de calitate, de ambiție în cultură și performanță în sport. Toate aceste lucruri sunt parte din programul politic pe care l-am propus brașovenilor și în materializarea căruia mă aștept să fac echipă cu tot Consiliul Local Brașov”. De asemenea, edilul a declarat că își dorește să „schimbe viteza de dezvoltare a Brașovului. Orașul a avut de suferit din cauza unor orgolii sau lupte inter sau intrapartinice”.

Proiectul noului spital „necesită îmbunătățiri”

Totodată, primarul a vorbit și despre ce își propune la început de mandat: „Am consultat deja lista de investiții. Sunt foarte multe proiecte de care Brașovul are nevoie, o parte dintre ele sunt deja mature, într-o fază avansată, și ar fi păcat să le oprim. Anumite proiecte necesită însă îmbunătățiri și sunt pe lista de priorități pentru lunile următoare. Mă refer și la noul spital, care din punctul meu de vedere este subdimensionat în această formă. Dincolo de asta, pentru parte dintre lucrurile pe care le-am propus prin programul politic au existat deja inițiative la nivelul primăriei și al precedentului mandat și vreau să le continui”.

   George Scripcaru, decanul de vârstă în Consiliul Local

George Scripcaru este în acest moment decan de vârstă în Consiliul Local. De altfel, el, alături cei mai tineri dintre aleși, respectiv Stancu Raluca și de Crican Alexandru a condus prima ședință.

„Când am fost ales prima dată în Consiliul Local eram cel mai tânăr. Nu credeam că voi ajunge decanul de vârstă”, a spus George Scripcaru.

Pe de altă parte, fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, a declarat că își încheie mandatul „cu inima împăcată”, pentru că toate proiectele pentru care a depus cereri de finanțare din fonduri europene au fost aprobate și sunt în diferite stadii de implementare. „Unele proiecte sunt în derulare, altele în pregătire și trebuie derulate în continuare. Ar fi păcat să se renunțe la ele”, a spus George Scripcaru.

„Voi face echipă cu primarul Brașovului”

La ședința convocată de prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a participat și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta a spus că „voi face echipă cu primarul Brașovului” și i-a mulțumit fostului primar pentru tot ce a făcut până acum.

   Lista consilierilor locali:

  Alianța USR-PLUS

- Ioan CORBU,

- Flavia - Ramona BOGHIU-SAMOILĂ,

- Radu - Alexandru CENȚIU,

- Alexandru ROȘU,

- Beatrice - Mihaela MORARU,

- Victor ILIE,

- Miruna - Magdalena GEREA,

- George BORODA,

- Bogdan - Dragoș BART,

- Mihai - Andrei ONIGA,

- Mihai - Ciprian IFTIME,

- Cezar - Alexandru CRICAN

Partidul Social-Democrat

- Lucian PĂTRAȘCU,

- Alexandra- Ioana CRIVINEANU,

- Marius - Valentin POTEA,

- Raluca - Maria STANCU.

Partidul Național Liberal

- George SCRIPCARU,

- Cristina - Agnes VECERDI,

- Sebastian - Mihai RUSU,

- Werner BRAUN,

- Valeriu VĂTAVU,

- Adrian CODREANU,

- Sebastian - Gabriel BĂDULESCU,

- Radu - Valentin PAUL,

- Alexandru - Claudiu PUȘCAȘU.

Comentarii

Ultimă oră