Sari la conținut
noul-prefect-al-brasovului-a-depus-juramantul

Braşovul are un nou prefect! După ce în urmă cu două săptămâni, Guvernul României a decis să schimbe din funcţie mai mulţi prefecţi din ţară, acum a venit şi rândul prefectului Braşovului, Mihai Mohaci, să cedeze funcţia în favoarea lui Ciprian Marius Băncilă, care – la rândul lui - lasă şefia Agenţiei de Protecţie a Mediului pentru cea de conducător al Prefecturii. Sâmbătă, acesta a depus jurământul de învestire în funcţie, iar începând de astăzi vine la muncă în noul său birou. Imediat după depunerea jurământului, noul prefect, Ciprian Băncilă, a declarat că în perioada imediat următoare va face vizite în spitale împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a vedea care sunt problemele din sistemul sanitar. Totodată, Băncilă speră să rezolve cât mai repede problemele de fond funciar cu care se confruntă localităţile din judeţul Braşov.„Este o onoare şi o provocare pentru mine. Vrem să fim aproape de cetăţeni, să rezolvăm problemele de verificare a legalitaţii actelor administrative, să coordonăm instituţiile deconcentrate şi să facem o fuziune, un liant între mediul de afaceri, mediul universitar şi instituţiile puse la dispoziţia cetăţenilor”, a declarat noul prefect Ciprian Băncilă.

  • Mohaci mulţumeşte colaboratorilor

Deşi dezamăgit de faptul că a aflat din presă că a fost demis din funcţie, fostul prefect Mihai Mohaci, a ţinut să mulţumească tuturor celor cu care a lucrat pe perioada celor 4 ani în care a fost la conducerea Prefecturii, în două mandate ca prefect şi unul ca subprefect. „Le-am mulţumit celor cu care am lucrat, le-am mulţumit instituţilor, pentru că trebuie să faci performanţă la nivelul instituţiei prefectului. Rămâne la latitudinea presei şi a cetăţeanului dacă apreciază munca pe care am facut-o”,  a mărturisit Mihai Mohaci. Ciprian Marius Băncilă nu este la prima experienţă în instituţia prefecturii, în 2010 el a mai fost subprefect pentru o perioadă scurtă de timp, funcţie care la Braşov este vacantă de mai bine de jumătate de an. În ultima perioadă, Băncilă a fost director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

Comentarii

Ultimă oră