Inaugurată doar de o zi, noua staţie de transport în comun din apropierea Primăriei, de pe Bulevardul Iuliu Maniu, nu este pe placul tuturor braşovenilor. Cetăţenii sunt nemulţumiţi că trecerea de pietoni cea mai apropiată de staţie este amplasată într-o curbă unde vizibilitatea este scăzută. 
Purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport în Comun, Silviu Ştefan, susţine că „pentru noul amplasament au fost luate în considerare aspecte ce ţin de siguranţa călătorilor. Din păcate, înainte exista tentaţia ca oamenii care coborau din autobuze să traverseze ilegal, pentru a ajunge direct în parc”.
Părerile braşovenilor sunt împărţite atunci când vine vorba despre noua locaţie a staţiei de la Primărie. „E foarte bună noua staţie, mie personal îmi convine”, crede un braşovean, părere susţinută de un alt călător RAT: „Nu am nimic de obiectat, sunt mulţumit de amenajarea noii staţii”. Însă unii nu sunt de acord cu amenajarea noii staţii: „Nu este bună pentru că este şi departe de biserica din Piaţa Sfatului. Dacă este ger eu ce fac, merg pe jos până acolo?”.
Principala problemă atât pentru pietoni, cât şi pentru şoferi, o reprezintă amplasarea unei treceri de pietoni chiar într-o curbă. „În curbă este foarte periculos pentru că se reduce vizibilitatea. Nici eu ca pieton nu văd foarte bine când vine maşina şi nici şoferii nu văd la timp pietonii. Riscul de producere de accidente este foarte ridicat”
Noua staţie RAT deserveşte călătorilor care utilizează liniile 1, 4, 5, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 50, 51 şi 52.