Sari la conținut

Notăriţă condamnată pentru fals intelectual

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au condamnat-o, zilele trecute, pe Mariea Moroşanu la plata unei amenzi penale de 5.000 de lei pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, şi la 2 luni de închisoare pentru fals intelectual.

Practic, prin actul eliberat de Moroşanu, doi braşoveni s-au trezit fără locuinţă - casa și terenul aferent, de 664 de metri pătrați. Pentru actul fals, notăriţa a solicitat 5.000 de euro, iar cu procura falsă  doi oameni şi-au pierdut locuinţa pe care o aveau în proprietate, evaluată la 52.500 de euro, fără ca măcar să fie înștiințați.
La câteva zile de la autentificarea procurii, Bădescu, împreună cu socrul său, Constantin Ungureanu, despre care a susținut că este viitorul cumpărător al imobilului, s-au prezentat din nou la biroul notarial al lui Moroșanu, pe care au rugat-o să autentifice un antecontract de vânzare-cumpărare între el şi Ungureanu, pentru suma de 85.000 de euro.
Moroşanu a autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare sub numărul 2379/ 21.08.2009, urmând ca, în termen de câteva zile de la autentificarea antecontractului, cele două părți să se prezinte în fața notarului, pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar notarului să îi revină 5.000 de euro cu titlu de onorariu. Ulterior, Marcel-Ion Bădescu a luat un împrumut de 20.000 de euro de la un alt individ, Valeriu Costache, și, împreună cu acesta, s-a prezentat la notarul Tudorache Viorel, unde, pe baza procurii speciale întocmită anterior de Moroșanu, a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2543, prin care Bădescu a înstrăinat locuința fratelui său către Valeriu Costache.
În cursul urmăririi penale, Bădescu a recunoscut că singurul motiv pentru care a schimbat notarul a fost să evite plata a 5.000 de euro cu titlu de onorariu, pe care i-l promisese notarului Moroșanu. Conform înţelegerii dintre Bădescu şi Costache, acesta din urmă se obliga ca, după restituirea împrumutului, să facă un nou contract de vânzare-cumpărare, prin care bunul să intre în proprietatea lui Bădescu, în aceeaşi calitate fictivă a acestuia de mandatar al părţilor vătămate.
După ce victimele au luat la cunoştinţă că nu mai sunt proprietari ai casei în care au locuit ani de zile, au mers direct la biroul notarial al Mariei Moroșanu, pentru a-i cere explicații. Aceasta a încercat să îi convingă că le va recupera imobilul, numai să nu o reclame. Ca atare, notarul a luat legătura cu noul proprietar al casei, Valeriu Costache, căruia i-a propus să îi dea 70.000 de euro pentru a-i vinde ei casa. Dacă atitudinea notarului în fața părților vătămate a fost conciliantă, în fața procurorului, Moroșanu nu a recunoscut nimic.
Judecătorii i-au aplicat inculpatei „pedeapsa cea mai grea, respectiv cea a închisorii de 2 luni, la care nu se adaugă şi pedeapsa amenzii“, se arată în motivarea sentinţei. Mai mult, aceştia au decis ca pedeapsa cu închisoarea să fie suspendată, şi au stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, în contextul în care a fost recuperat în integralitate prejudiciul cauzat Corneliei şi lui Viorel Bădescu.
În plus, instanţa a obligat-o pe Moroşanu la plata către stat a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Moroşanu poate face recurs în termen de zece zile de la pronunţare.     S.D.

Comentarii

Ultimă oră