Urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Programele exclud materia semestrului al II-lea din anul școlar 2019 - 2020!

    Programele de examen pentru Evaluarea Naţională şi Examenul Naţional de Bacalaureat au fost revizuite, iar modificarea a fost aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei. Concret, programele nu mai conţin materia semestrului al II-lea din acest an şcolar.
 
  Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13 aprilie 2020, către Monitorul Oficial al României şi imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va posta noile programe.

   „Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de şanse pentru toţi elevii care vor absolvi învăţământul gimnazial, respectiv liceal, dar şi o evaluare obiectivă, la nivel naţional, a competenţelor specifice formate/dezvoltate, dar şi a conţinuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învăţământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului şcolar 2019-2020”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării.

      Dealtfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune de ceva vreme la dispoziţia elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susţinerii examenelor naţionale. Acestea sunt formulate în concordanţă cu noile programe. Următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie 2020.

      „Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe”, informează Ministerul Educației.