Sari la conținut
noi-vrem-spital-dar-nu-oricum-(1)

Parafrazând celebrul „Habemus Papa!”, în mai puțin de o săptămână (mai precis în seara zilei de 12 decembrie 2017), brașovenii vor putea spune: „Habemus tellus!” Adică, pe înțelesul tuturor: ”Avem terenul!” Altfel spus, vom fi primit de la statul român, prin lege, parcela de 12 hectare care lipsea pentru constituirea celei de 20 de ha necesare construirii Noului Spital Clinic de Urgență al Brașovului, 12 ha care urmează să fie comasate cu cele 8 ha deja aflate în proprietatea municipalității Brașov.

Avem în cele din urmă tot terenul necesar. Avem atunci motive să ne bucurăm?

Aparent, da! În realitate, nu prea!

În primul rând pentru că proiectul de lege care va fi votat nu mai este cel original, așa cum a fost convenit de TOȚI cei care l-au gândit, promovat și redactat înainte de a fi „dat pe tavă” parlamentarilor de Brașov pentru a-l semna și depune ca inițiativă legislativă! Nu mai e cel original, la care au muncit reprezentanții comunității (Primăria Brașov, Consiliul Județean Brașov, Instituția Prefectului Brașov și Asociația Noul Spital al Brașovului), pentru că, pe ultima turnantă a parcursului din Senat al proiectului de lege, sensul acestuia a fost practic deturnat și confiscat (și îmi aleg bine cuvintele!) de Ministerul Sănătății, cu ajutorul direct și „neprecupețit” al unui senator de Brașov (a se observa că nu spun brașovean, că nu e!), în dauna noastră, a tuturor brașovenilor!

Pentru că acesta este de fapt efectul introducerii în textul legii a termenului de „regional” printre caracteristicile bine cântărite anterior ale spitalului la al cărui proiect ANSB a muncit de peste doi ani, iar în ultimul dintre ei, în deplină și onestă cooperare cu reprezentanții administrației publice locale, materializată prin memorandumul cvadripartit semnat și asumat oficial la începutul lui 2017!

Pentru ANSB, și nici pentru mine, nu e vorba de vreun orgoliu, cum încearcă unii-alții să acrediteze ca idee a acestei poziționări, ci de sentimentul că proiectul a fost amputat prin trădare (a unora) și necunoștință de cauză (a altora), chiar dacă el apare acum pentru simplii cetățeni a fi mult mai „măreț” dacă se va numi și „regional”! Dar nu! Introducerea termenului de „regional” a fost, pur și simplu, urmarea interferenței 100% personale a senatorului F.Orțan la solicitarea expresă și asumată de actualul Ministru al Sănătății. Adică s-a ajuns în situația ca un proiect al comunității brașovene să fie cenzurat de un senator, doar pe baza convingerii că el își face „propria politică” („Politica e așa cum o faci tu!”- declara el nu de mult cu emfază într-o emisiune locală)!

Pe mine, în calitatea mea de președinte al Asociației Noul Spital al Brașovului, mă încearcă în primul rând o cruntă dezamăgire, pe care nu aș fi trăit-o dacă această modificare, „impusă de la centru”, ar fi fost rezultatul unei dezbateri publice, în urma căreia toți cei implicați ar fi înțeles semnificațiile profunde ale unei astfel de schimbări de paradigmă. Și mai recunosc că sunt cu atât mai supărat cu cât ANSB a fost promotorul lansării în spațiul public și în cel politic local al unor multiple episoade de diseminare a informațiilor legate de proiect și de evoluția acestuia. La care senatorul anterior menționat NU A PARTICIPAT NICIODATĂ! Deci, dacă cineva NU CUNOAȘTE o realitate, dar își permite să o modifice (nici măcar după bunul plac, ci) DUPĂ PLACUL ALTORA, cum se poate numi acest cineva?

Pentru că eu consider că situația este de o mare gravitate și că timpul nu mai are răbdare, voi face o ULTIMĂ încercare pentru a pune în evidență, public, prin comparație, principalele caracteristici ale celor două abordări ale proiectului („Spital Clinic de Urgență” Brașov versus „Spital Clinic Regional de Urgență” Brașov), pentru a putea determina, chiar și în ceasul al 23-lea, îndepărtarea amendamentului „regional” din textul legii.

Proiectul Spitalul Clinic de Urgență Brașov promovat de semnatarii memorandumului cvadripartit (ex-MS, Primărie, CJ și ANSB) are printre principalele lui atu-uri (pentru că mai sunt multe altele), următoarele:

1. asigură REORGANIZAREA întregii structuri de spital de urgență de stat din Brașov într-o singură zonă, prin relocarea activității din cele 11 clădiri de spital în care serviciile medicale sunt oferite extrem de dispersat și incorect pentru pacientul grav sau cu patologie complexă. În plus, mai asigură, fără a modifica planul județean de paturi, înființarea unui Spital Clinic de Recuperare (care lipsește în acest moment în Brașov), care va alinia tratamentul bolnavilor la cerințele moderne pe plan mondial.

OBS: Proiectul Spitalului Regional NU va permite NICI reorganizarea actualului sistem de spital de urgență (depășit și imposibil de modernizat pe criterii moderne) și NICI înființarea Spitalului Clinic de Recuperare. Acest proiect nu va face decât să înființeze o nouă clădire, la mare distanță de celelalte existente și care, din păcate, vor fi menținute ca entități de sine stătătoare (Spital Județean de Urgență, Spital de Psihiatrie-Neurologie, Spital de Pediatrie, Spital de Boli Infecțioase, Spital de Obstetrică-Ginecologie, Spital de Pneumologie), cu persistența dispersiei teritoriale. În plus, aceste din urmă 6 „spitale” vor fi micșorate cu un număr de paturi echivalent cu al aceluia care vor fi cuprinse în „Spitalul Regional” (în medie 800 de paturi)!

2. are deja asigurat traseul necesar finalizării: proiect al administrației publice locale (direct interesată!) desfășurat sub auspicii BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), care va asigura a) realizarea studiului de fezabilitate sub propriile auspicii, dar cu consultanță europeană de specialitate; b) finanțarea studiului de fezabilitate la nivel de 90% fonduri nerambursabile; c) credibilitate internațională maximă a S.F., cu avantaj direct reprezentat de o viitoare largă participare a entităților interesate în proiect; d) lansarea unei licitații internaționale de largă respirație și desemnarea unui câștigător în absența oricăror suspiciuni, atât timp cât însăși BERD va asigura o parte a finanțării proiectului pentru terții selecționați; e) realizarea acestui traseu extrem de rapid, atâta vreme cât creditele îl „costă” pe câștigător, care va fi interesat să construiască și să pună în funcțiune noua în timpul cel mai scurt posibil structură; Toate acestea, la care se adaugă filosofia de funcționare a proiectului de tip FM-PPP, va asigura, timp de cel puțin două decenii, un management performant al partenerului privat care va conduce la o desfășurare modernă a actului medical!

OBS: Proiectul Spitalului Regional NU permite o astfel de desfășurare a secvențelor descrise mai sus, pentru că el se va desfășura sub directa conducere a Ministerului Sănătății (indirect și extrem de puțin interesat de proiectul de la Brașov-în raport cu celelalte 7 proiecte similare!), care nu are în prezent capacitatea de a derula aceste 5 noi proiecte, atâta timp cât de doi ani de zile consultantul propus de B.E.I.(Banca Europeană de Investiții) nu a reușit să finalizeze S.F. și analiza nevoilor de servicii de sănătate pentru primele trei spitale regionale (Cluj, Iași, Craiova)! De asemenea, Ministerul Sănătății nu posedă fondurile necesare construirii acestor spitale, iar soluțiile de finanțare încă nu există! Ceea ce este și mai restrictiv în privința finanțării lor este faptul că mai intervine încă un intermediar în această ecuație, Ministerul de Finanțe, care va aproba (sau nu, de preferință) montajul financiar al fiecărui nou spital regional, pentru că B.E.I. cere garanții guvernamentale. Iată, deci, un alt motiv de întârziere în evoluția proiectului!

3. asigură, pe întreg parcursul existenței lui (de la prima cupă de excavator și până la momentul predării lui în proprietatea comunității, o dată cu plata din bugetul comunității locale a ultimei rate din suma cheltuită de partenerul privat), posibilitatea acreditării lui de către Ministerul Sănătății ca având rang/statut de spital regional. Denumirea lui originală, aceea de Spital Clinic de Urgență, este una extrem de generoasă ți permisivă pentru orice evoluție ulterioară a proiectului.

OBS: În schimb, statutul de „regional” impus de amendamentul solicitat de Ministrul Sănătății și înaintat de senatorul F.Orțan, este unul absolut restrictiv, această denumire putând genera stoparea proiectului într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, dacă o ulterioară nouă configurație guvernamentală sau parlamentară va considera că un spital regional nu se justifică la Brașov, atâta vreme cât Regiunea Centru se poate „mulțumi” cu cel din Tg. Mureș! În atare condiții, terenul de 12 ha nu va mai putea fi folosit pentru un spital „neregional”, cum ar deveni cel din Brașov, fapt care va necesita trecerea prin Parlament a unei solicitări de schimbare a denumirii „Legii terenului”, motiv de noi și noi întârzieri sau chiar de anulare a acestei legi.

Iată, domnule senator Orțan, motivul pentru care ANSB a propus și i-a convins pe reprezentanții administrației publice locale și centrale din Brașov că denumirea Noului Spital al Brașovului din proiectul de Lege a terenului Spitalului Clinic de Urgență Brașov să nu conțină în niciun caz termenul de „regional”!

Așa că, distinși parlamentari de Brașov! Nu vă rămâne decât să-l convingeți pe colegul dvs de parlament F.Orțan că ar trebui să lase lucrurile așa cum au fost gândite, înspre folosul actualilor și viitorilor pacienți brașoveni, și nu înspre al unor politicieni avizi de imagine! Explicați-i de ce ar trebui să-și retragă amendamentul! Sic et nunc!

Pentru că noi vrem spital! Dar nu oricum, ci unul cum-se-cade! Unul bine gândit și bine argumentat!Nu unul după mintea unora care declară public că „Nu știu ce este acela un buget. Nu am învățat bugete!”, dar susțin în necunoștință de cauză construcții financiare ipotetice și, de aceea, nerealiste! Nu unul după asemănarea unora care susură candid că „Eu apreciez dezbaterile!”, dar le evită cu obstinație, din lipsă de argumente, preferând monologurile televizate !

Nu unul după modelul unora care, mai grav chiar, au conștiința liniștită, deși ne mărturisesc cinic precum că „Există ENORM de multe momente în care îmi încalc aproape toate principiile de etică... Niciodată nu mi-am încălcat un principiu de etică profesională. Niciodată. Dar etica mea personală mi-o încalc în fiecare zi.”

Ce să îți mai rămână de făcut decât să exclami, parafrazând din nou: „Ecce homo!”

Și în aceste condiții, despre ce și cu cine mai discutăm?

II. Scrisoare deschisă Ministrului Sănătății

SCRISOARE DESCHISĂ

(ca ultimă variantă posibilă)

Domnule Ministru al Sănătății Florin Bodog,

Știm amândoi prea bine că, deși ne asemănăm în unele privințe (suntem amândoi chirurgi plasticieni, cadre didactice universitare la Facultatea de medicină și am fost directori ai spitalului clinic județean de urgență din orașul de baștină al fiecăruia dintre noi), sunt mult mai multe altele care ne deosebesc. Și aici ar fi vorba în primul rând despre traseul politic al fiecăruia dintre noi, în legătură cu care eu m-am arătat a fi mai puțin perseverent, renunțând acum vreo doi ani (definitiv!) la a mă mai implica, după 12 ani de "călcat apa" fără niciun rezultat notabil care să fie determinat de expertiza mea profesională și umană. Mă mai diferențiază, cred eu, și vocația mea de întemeietor, eu făcând parte, începând din 1991, din asocierile succesive de "privitori în viitor" care au edificat mai întâi Facultatea de Medicină din Brașov, apoi bisericuța spitalului județean din oraș și, în cele din urmă, proiectul a ceea ce mulți numesc deja, cu speranță, Noul Spital al Brașovului.

Ne cunoșteam (și ne respectam) suficient de mult încât să îmi fi permis să vă "bat la cap" cu acest din urmă proiect imediat după numirea dumneavoastră în funcția de ministru. Nu am făcut-o, conștient de nenumăratele (și gravele) probleme la nivel național care-și așteptau rezolvarea de la cineva venit cu forțe proaspete și, în plus, cunoscător din interior al sistemului de sănătate publică.

Trecerea timpului mi-a dovedit că am greșit.

De ce? Pentru că sunteți pe cale să distrugeți acest ultim proiect în care sunt implicat (al Noului Spital), pe care l-am inițiat și promovat împreună cu încă 65 de membri fondatori ai Asociației Noul Spital al Brașovului.

Inițial, când, în urmă cu mai bine de o lună, cineva a afirmat de la tribuna Senatului că are informații privitoare la faptul că ministerul pe care îl conduceți "s-ar opune" acestui proiect, am crezut că e o greșeală de percepție a vorbitorului. Acesta a fost motivul pentru care v-am sunat pentru prima și singura dată de când sunteți ministru: Ca să mă încredințez că NU E AȘA! Mi-ați răspuns "din prima", după doar câteva secunde, fapt pentru care vă mulțumesc public. Însă, din păcate, de fapt, AȘA ȘI ERA! Mi-ați spus-o tot "din prima", aproape luându-mi aerul. Dezvălui conținutul acelei convorbiri pentru că deja ați comunicat și public ceea ce mi-ați spus atunci și personal.

Nu au contat explicațiile mele exprimate „la foc automat” care argumentau de ce proiectul avea ca suflu esențial nevoia disperată de a înlocui structura dilacerată spațial și aflată în iminență de implozie funcțională a sistemului de spital de urgență brașovean aparținând statului român, printr-un Nou Spital. Un Nou Spital redimensionat și regândit conform concepțiilor moderne în domeniu. Fără a avea nevoie de niciun leuț de la guvern sau minister!. Nu solicitam guvernului nicio implicare care să îi consume "vreo grăunță, cât de mică" a oricărui tip de resursă existent. Ministerului Sănătății nu îi rămânea decât rolul de a aproba și a aviza noile structuri create în cadrul ACELUIAȘI plan județean de paturi!

Comunitatea locală și administrația publică care o reprezenta își luau responsabilitatea de a-l construi. În timp record! Și fără să vă mai cheltuie din energiile și așa puține și fără expertiză în domeniu de la minister!

Dar nu! Așa nu! Cum să fiți de acord cu proiecte dezvoltate local și care să aibă șanse de a se înfăptui mai repede decât cele guvernamentale (vezi primele trei spitale regionale Cluj, Iași, Craiova), care bat pasul pe loc „cu grație”, de peste doi ani?

Așa că, dacă tot ați constatat că aveți în față un proiect deja ajuns, doar prin eforturile societății civile și a administrației publice locale, într-o fază aproape la fel de avansată cu a celor trei de mai sus, cum să rezistați și să nu vi-l însușiți, modificându-l „după chipul și asemănarea” programului de guvernare? Credeți că doar nominalizând Brașovul ca locație a unui (mai mult decât argumentat și necesar) spital regional din celelalte 5 pe care și le asumă guvernul actual, ați rezolvat problema? Nu, nu ați rezolvat-o! Credeți că dacă „ne-ați trasat ca sarcină” să construim un nou spital așa cum vi-l închipuiți, înghesuit în Patul lui Procust al unui program de guvernare care nu are la bază, nici el însuși, vreun „studiu de fezabilitate” (chiar și numai politic!), l-ați și construit? Nu, nu l-ați construit! Ba, mai mult, chiar, ați blocat un proiect mult mai amplu decât cel pe care ni-l băgați pe gât, doar pentru a „bifa o realizare” care să stea la loc de cinste în cazul unei eventuale noi „evaluări” de la partid!

Știți de ce sunt eu atât de dezamăgit încât îmi permit să fiu într-atât de dur? Vă dau doar o singură explicație din mai multe existente: deși știați din documentația elaborată de ANSB și depusă la dosarul proiectului de lege a terenului care este paradigma proiectului, v-ați făcut că nu pricepeți că Brașovul are nevoie, mai presus de toate, nu neapărat de un al 7-lea spital (chiar numit regional), nu neapărat de încă „n” clădiri noi pe lângă cele 11 existente, ci de un Nou Spital relocat într-o singură zonă (ceea ce azi nu există!), care să cuprindă toate specialitățile necesare rezolvării urgențelor complexe (ceea ce azi nu există!) și care să permită atât dezvoltarea pe o asimptotă a modernității, cât și conectarea lui la învățământul universitar medical. Ceea ce în celelalte trei proiecte (Cluj, Iași, Craiova) nu este cazul!

Și nu doar ați ignorat cu superioritate această nouă viziune prin care se întrevedea o rezolvare a asistenței spitalicești de urgență în Brașov, ci nici măcar nu v-ați manifestat interesul de a discuta despre acest mod nou de gândire cu cei care l-au generat după zeci de nopți de nesomn! Cum să vă coborâți într-atât încât să stați de vorbă cu membrii ANSB, printre care o pleiadă de cadre didactice universitare de la medicină, medici oarecare, cetățeni de onoare ai Brașovului, reprezentanți ai comunității brașovene și al căror Președinte de onoare, activ și determinat, este doar un banal „Erou al României”, distinsul și respectatul Dumitru Prunariu?

Cum s-o faceți când v-ați fi putut trezi contrazis de aceștia cu argumente imbatabile, dacă sentimentul de adulație întreținut permanent de senatorul-medic de Brașov vă era suficient?

Pentru acest proiect a fost depășit deja ceasul al 23-lea! Spun asta pentru că mâine, marți 12 decembrie 2017, proiectul Legii terenului Spitalului Clinic de Urgență al Brașovului, va intra în malaxorul mașinii de vot majoritare.

Vă rog, de aceea, să aveți bunăvoința de a înțelege că termenul de „regional” trebuie îndepărtat obligatoriu din definiția Noului spital al Brașovului, mai ales pentru că denumirea lui originală (Spitalul Clinic de Urgență Brașov) permite oricând, încă de la întocmirea studiului de fezabilitate și până la darea în folosință, gândirea lui ca structură modernă care să cuprindă și zonele de excelență pe care le incumbă caracterul regional stabilit prin memorandum-ul recent asumat. Și pe care Ministerul Sănătății le va putea aviza sau nu, în procesul de dezvoltare a proiectului, Noul Spital Clinic de Urgență putând fi (pe parcurs sau la final) acreditat ca „regional”. Acesta ar trebui să fie rolul acestei structuri guvernamentale, nu acela de a se ocupa de toate, începând cu inițierea și terminând cu finalizarea construcției efective a spitalelor regionale. Activități la care nu se pricepe!

Vă mai rog să sesizați și pericolul ca, urmare a unor modificări mai mult decât posibile în timp a configurației guvernamentale sau parlamentare, la o eventuală întrebare viitoare legată de nevoia a două spitale regionale în Regiunea Centru (Tg. Mureș și Brașov), să se răspundă sec: nu mai facem Spital Regional la Brașov! Și atunci cum va rămâne cu posibilitatea utilizării terenului respectiv pentru un alt tip de spital, „neregional” prin noua lui definiție viitoare? Se blochează proiectul? Se blochează! Ne „omorâți” proiectul? Ni-l omorâți! Ce importanță va mai avea în viitor faptul că ați făcut-o ne-deliberat? Pentru noi, una imensă! Pentru cei care au pus-o în operă, niciuna!

Vreau, în final, să se înțeleagă clar că toți brașovenii (cu excepția, probabil, a celor pe care îi cam încurcă apariția unei astfel de mega-structuri concurențiale) își doresc ca toate elementele Noului Spital Clinic de Urgență să fie caracterizate de excelență, ceea ce îl va face, implicit, să funcționeze ca având integrat caracterul regional! Însă pentru a-l „boteza” ca atare încă dinainte de a-l concepe, îl predispune la posibilitatea de a deveni ridicol în cazul vreunei proceduri de „avort politic” intenționat!

Domnule Ministru al Sănătății,

Dacă nici urmare a acestei argumentații nu veți întreprinde demersul invers celui solicitat în Senat, respectiv acela de a se renunța la amendamentul privind introducerea termenului de „regional” în denumirea Noului Spital al Brașovului, asta va însemna că introduceți în mod deliberat o frână viitoare în derularea acestui proiect al comunității, mai ales că știți mai bine decât mine că toată „consultanța sub auspiciile B.E.I.” nu este decât un exercițiu de imagine atât timp cât B.E.I. nu își asumă ȘI TRANSPUNEREA ÎN REALITATE a rezultatelor consultanței, ci doar indică drumul de urmat! Un drum greu de acceptat ca fiind acceptabil în condițiile în care,de pildă, din structura propusă de consultant a Spitalului Regional Iași lipsesc specialități precum neurochirurgia, chirurgia toracică, obstetrica-ginecologia, pediatria, neonatologia, oncologia medicală, radioterapia, paleația, nefrologia sau reumatologia! Considerați că este corectă abordarea consultantului B.E.I.? Pentru că orice medic de spital v-ar spune că o găsește a fi profund eronată!

Iar dacă este să vorbim despre finanțarea unor astfel de proiecte de către B.E.I., mai bine să n-o facem, pentru că vorba lui Nenea Iancu Caragiale, „e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!” O recunoaște și B.E.I., se știe prea bine!

Vă rog, încă o dată, să acceptați faptul că la Brașov poate fi inițiată o procedură care să devină un precedent în materie. Acela ca o comunitate să devină un factor determinant al dezvoltării unor mari proiecte! Pe care să le configureze și să le cuantifice conform cu nevoile și cu modalitățile de atragere a resurselor necesare lor. Înființarea Noului Spital Clinic de Urgență, asociat și unui Spital Clinic de Recuperare este unul dintre acestea!

Faceți, de aceea, minimul demers necesar, acela de a determina excluderea din denumirea Spitalului Clinic de Urgență al Brașovului a termenului de „regional”! Pentru că PSD-ul vă ascultă, așa cum v-a ascultat și când ați propus introducerea lui!!

În acest caz, când veți sosi la Brașov, vă vom întâmpina cu pâine și sare! După care vă vom împărtăși și alte multe idei pe care le-ați putea aplica inclusiv la nivel național.

În caz contrar, nu îmi rămâne decât să vă doresc să vă bântuie insomniile! Pe care ni le-ați dăruit de când cu „regionalul”!

Dr. Dan Grigorescu,

Președinte A.N.S.B.

Comentarii

Ultimă oră