Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 48 WTA, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, fiind învinsă în optimi, scor 1-6, 7-5, 6-2, de sportiva elveţiană Timea Bacsinszky, 15 WTA şi a 15-a favorită.Meciul a durat două ore şi nouă minute. Monica Niculescu şi-a egalat la Wimbledon cea mai bună performanţă la un turneu de Grand Slam, şi anume participarea în turul patru. Ea a mai ajuns în turul 4 în 2011, la US Open. Românca a obţinut la turneul britanic un premiu de 127.000 de lire sterline pentru prestaţia la simplu şi, împreună cu Olga Savciuk, 13.750 de lire sterline pentru parcursul de la dublu.

Sursa: Mediafax