Nicolae Purcărea a făcut 20 de ani de detenţie, fiind supravieţuitor al fenomenului Piteşti. După ce a trecut prin aproape toate închisorile comuniste, acum, la aproape 90 de ani, fiind întrebat ce ar face dacă ar fi pus să plece din nou  la drum, - a răspuns - <<Îmi oferiţi ceva mai bun?>>.
Nicolae Purcărea este unul dintre puţinii supravieţuitori ai „reeducării” de la Piteşti, unde au fost torturaţi fizic şi psihic studenţii anticomunişti. Marele scriitor rus Alexandr Soljeniţân era de părere că experimentul din această închisoare este „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”.
 „File de acatist”. ,,Urla haita” - Cartea de memorii a mărturisitorului Nicolae Purcărea. Viaţa domnului Purcărea merită „file de acatist” (după cum spune Doamna Aspazia Oţel-Petrescu) în care să se reflecte smerenia, îndelunga răbdare, tăria mărturisirii, puterea rugăciunii, stăruinţa în ideal, în visul său la care nu a renunţat niciodată, căci „adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis” (Radu Gyr). A trecut prin închisorile Piteşti, Poarta Alba, Valea Neagra, Craiova, Gherla, Codlea, Culmea, Periprava, Galaţi, Jilava şi Aiud. După eliberare, nu i s-a mai permis niciodată să-şi reia cursurile întrerupte în 1950. Se va retrage în casa părintească din Şcheii Braşovului şi va pune în valoare marea sa pasiune pentru scupltură. Va deveni unul din cei mai apreciaţi şi căutaţi meşteri de artă populară, având sute de elevi care au deprins acest minunat meşteşug de la el. ,,Eu sunt nebunul care de dragul unui principiu, al unei verticalităţi, într-o cutremurătoare ispită am dat cu piciorul vieţii, am renunţat la o aşa-zisă libertate şi n-am făcut pact cu diavolul, adică n-am acceptat să devin informator.O sfântă şi conştientă nebunie, care m-a costat atâtea lanţuri şi ani grei de temniţă.Şi Dumnezeu m-a întărit, m-a ajutat, căci altfel nu mai eram Om, omul care să vă fie astăzi dascăl şi sărbătorit”, aşa mărturiseşte Nicolae Purcărea în cartea  "Urlă haita", în care povesteşte chinurile din  temniţele tinereţii lui.

Idealuri: dragostea de patrie şi de Dumnezeu. Nicolae Purcărea s-a născut în Scheiul Braşovului la 13 decembrie 1923.
Mulţi tineri braşoveni aderaseră la mişcări care aveau ca idealuri dragostea de patrie şi de Dumnezeu. Copilul Nicolae Purcărea se însufleţea când grupurile treceau pe străduţele din Prund şi cântau melodii patriotice.
În 1936, pe cand avea numai 13 ani,  va începe să simpatizeze Frăţiile de Cruce, mişcări ce împărtăşeau convingeri legionare. Potrivit marturiei sale, el s-a inrolat pentru că, „oricat de indiferent erai, nu aveau cum sa nu te miste cantecele legionare”, ce inspirau pe români la libertate si rezistenta natională. În anul 1939, la vârsta de 16 ani, Nicolaie Purcarea va deveni membru al unei Fratii de Cruce din zona Brasovului. Nu purtau arme, iar lupta antisemită nici nu exista şi nici nu ştiau de aşa ceva atunci. „Nu ni s-a vorbit despre o şcoală politică ci despre o şcoală, o îndreptare a tururor instinctelor omeneşti pe care le are omul şi aducerea lui pe linia de plutire a existenţei creştine, o linie plină de adevăr, bine şi frumos. Naţionalismul nostru nu este nu naţionalism şovin, pentru că noi pornim de la principiul creştin al dragostei şi atunci eu îmi iubesc vecinul, îi iubesc pe alţii până la momentul în care vecinul meu se amestecă în treburile vieţii mele. Atunci începe să devină periculos. Suntem acuzaţi de antisemitism, nimic mai neadevărat”, povesteşte Nicolaie Purcărea.

La 18 ani, condamnat la 15 ani de închisoare. Abia când a intrat la închisoare a început să înţeleagă ce era mişcarea legionară, dar atitudinea anticomunistă nu şi-a schimbat-o niciodată. La 18 ani, Nicolae Purcarea e arestat şi condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activitate legionară şi terorism”. E pus în libertate patru ani mai târziu, prin decizia mareșalului Antonescu de a elibera tinerii din închisori, cu intenția  de a-i trimite pe front. În același an, însă, este arestat din nou sub învinuirea de „prim duşman al poporului”. În 45 este eliberat si urmează trei ani cursurile Academiei  Academiei Comerciale din Brasov. Însa din pricina unei cuvântari tinute in ziua de 24 ianuarie 1950, el va fi  urmarit de Securitate, şi se refugiază în pădurile de lângă Curtea de Argeş. Fiind prins, va fi condamnat la alţi şapte ani de închisoare. Şi din acest moment începe un adevărat periplu prin penitenciarele comuniste, culminând cu închisoarea de la Piteşti, unde erau duşi – „pentru reeducare” – toţi studenţii. Programul instituit acolo, supranumit Fenomenul de la Piteşti viza mai întâi lepădarea de credinţa ortodoxă şi de convingerile ideologice, iar mai apoi transformarea din victimă în călău. După şapte luni de torturi fizice şi psihice, studentul Nicolae Purcărea va fi trimis la Canal, apoi trece prin alte temniţe.

 „Lemnul mi-a adus libertatea”. Abia în 1956 va fi eliberat din închisoare şi trimis, cu domiciliu forţat, în Bărăgan. Acolo o va întâlni pe cea care îi va deveni soţie, un om asemenea lui, care a pătimit vreme de opt ani în inchisorile comuniste. În 1958, la puţin timp după casatorie, cei doi vor fi separaţi şi închişi iarăşi. Nicolae Purcarea va fi eliberat din temniţa Aiudului în 1964. Se va retrage la casa părintească de pe strada din Schei. „Lemnul mi-a adus libertatea. Lemnul mi-a creeat iarăşi o stare de echilibru mai ales că în 84 mi-a murit soţia pe neaşteptate şi am rămas destul de dezechilibrat şi am găsit echilibrul în cioplitul lemnului”, mărturiseşte Nicolae Purcărea. A  avut sute de ucenici pe care i-a învăţat să cioplească în lemn. Nu i-a fost uşor să uite  ororile pe care le-a trăit. Cu înţelepciunea vârstei, şi-a aşezat pe hârtie memoriile din cele 2 decenii trăite între gratii. „Urlă haita” a fost lansată la Braşov şi Bucureşti şi sute de oameni au fost alături de el. Braşoveni care l-au cunoscut pe nea Nicu Purcărea au venit acasă la el pentru a primi un  autograf  pe acest document – cutremurător.

 „Bătrâneţea e un fleac!”. După toate prin câte am trecut, „bătrâneţea e un fleac”, spune la cei 90 de ani ai săi. Niciunul dintre torţionarii săi nu s-a căit vreodată pentru ce i-a făcut, dar el i-a iertat pe toţi. Acuma, dacă îl întreabă cineva ce a învăţat după 20 de ani de puşcărie comunistă, răspunsul ar fi - să iau bucata de pâine cea mai mică