Sari la conținut

„Nașu” de la federație nu mai vrea blaturi în România

Preşedintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a ajuns chiar la  Parlament, pentru a pune capăt blaturilor. „Naşu” Sandu  a cerut un proiect de lege care să pedepsească blaturile.
UEFA a dictat! UEFA este determinată să lupte împotriva rasismului şi a meciurilor de fotbal aranjate, astfel că a decis să înăsprească sancţiunile pe care le dictează în astfel de cazuri. Michel Platini a avut, la finalul săptămânii trecute, un discurs extrem de virulent, prin care a condamnat practicile dubioase din „sportul rege” şi le-a transmis preşedinţilor de Federaţii din Europa un mesaj clar: să facă din prevenirea meciurilor trucate prioritatea numărul unu.
Sandu vrea legi aspre pentru „blatişti”. Preşedintele FRF, nu avea cum să rămână impasibil la doleanțele forului European. Astfel, Mircea Sandu, a mers ieri în Parlament din proprie iniţiativă şi a cerut o lege pentru pedepsirea aranjamentelor din fotbal, urmând recomandările şefului UEFA. „Naşul” a explicat cât de dăunătoare sunt meciurile aranjate şi a argumentat în favoarea unui proiect serios, astfel încât cei responsabili să răspundă în faţa Justiţiei. „Acum 5 ani, am început o serie întreagă de acţiuni împotriva corupţiei din fotbal, dar se pare că nu este suficient. Au fost trimise de UEFA o serie de circulare către Consiliul Europei prin care se cereau măsuri drastice împotriva trucării meciurilor din fotbal. Aceste recomandări şi luări de poziţii s-au transformat în multe ţări în proiecte de lege. Se vrea “toleranţă 0” împotriva aranjamentelor şi sancţionarea lor conform legii. Danemarca are un astfel de proiect foarte bun, Rusia la fel. Sunt ţări care au investit şi 5 milioane de euro pentru a preîntâmpina astfel de practici”, a spus Mircea Sandu, în Parlament.
La noi e cât de cât ok! Spre finalul discursului, Sandu a explicat că, spre deosebire de alte ţări, lucrurile nu sunt extrem de grave în România: „Stăm bine, nu cunoaştem la ora actuală un caz concret de persoană implicată în pariuri. Dar sunt convins că există. Dacă vom avea legi care să pedepsească astfel de practici, flagelul va fi eradicat” a spus Sandu.
Doi avocați pentru Steaua. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, este convins că FC Steaua va angaja doi avocaţi pentru a se apăra la Comisia de Control şi Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară împotriva campioanei României. „Steaua a primit o scrisoare prin care UEFA cere lămuriri în cazul de corupţie în care este implicat clubul. Am înţeles că Steaua va angaja un avocat sau chiar doi, Jean-Louis Dupont şi Gianpaolo Monteneri, să-i apere atunci când vor fi convocaţi la instanţa disciplinară. Ce va decide instanţa disciplinară nu ştie nici Platini, nici Mircea Sandu, nimeni. Nu am experienţă în asemenea cazuri”, a spus Sandu.
Atenție Steaua! UEFA a „demolat” Malaga! Malaga a fost exclusă de UEFA pentru un sezon din competițiile europene, iar spaniolii au făcut recurs la TAS. Degeaba, tribunalul de la Lausanne a decis să mențină sancțiunea UEFA iar spaniolii rămân în afara Europei, pentru un sezon. Malaga a încălcat regulile fair-play-ului financiar. Nu şi-a plătit datoriile la timp şi a fost dată exemplu în fața giganților care investesc fără măsură. Malaga a ajuns anul acesta în sferturile Champions League şi a fost eliminată dramatic de Dortmund, în prelungiri. Steaua tremură până la 24 iunie, când va începe judecata de la UEFA în cazul Valiza.

Comentarii

Ultimă oră