Mezzosoprana Antonela Barnat, născută la Braşov, vine pentru prima dată pe scena noastră lirică, la Opera Brașov pentru a interpreta rolul Dorabella din opera „Così Fan Tutte” de W.A. Mozart de sâmbătă, 29 februarie 2020.

    Mezzosoprana Antonela Barnat a studiat pianul de la vârsta de şase ani în cadrul Liceului de Artă din Braşov, unde şi-a continuat studiile muzicale până la terminarea liceului.

    Absolventă a Facultăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, discipolă a sopranei Georgeta Stoleriu, Antonela Barnat a colaborat, intermitent, cu Opera Naţională din Bucureşti începând din 2006, an în care a şi debutat cu rolul Rosina din opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini.

     Prin abordarea repertoriului vocal-simfonic, a colaborat încă din timpul studiilor universitare, cu Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti şi cea a Filarmonicii Gheorghe Dima din Braşov, iar, în timp, a colaborat şi cu orchestrele Filarmonicilor de Stat din Arad şi Oradea, Moldova din Iaşi, Mihail Jora din Bacău, Oltenia din Craiova şi Banatul din Timişoara.

    Pe plan internaţional a fost invitată la concerte în Bulgaria, Germania, Franţa, Elveţia, Canada, Grecia, Slovacia.

      Cu un repertoriu deosebit de bogat, atât în operă, operetă, cât şi în concertele vocal-simfonice, actualmente este solistă a Operei Naţionale Bucureşti.