Sari la conținut
multe-accidente-in-weekend-pe-partie

Seria accidentelor pe pârtiile de schi continuă. După ce vineri, Serviciul Salvamont a trebuit să intervină în 13 cazuri, sâmbătă au existat alte 13 situaţii, dintre care una foarte gravă, pe pârtia Lupului, şi una gravă, pe pârtia de săniuş. Mai mult, salvamontiştii s-au confruntat cu o situaţie deosebită: 5 intervenţii simultane.

Duminică a fost o zi ceva mai liniştită din acest punct de vedere, salvamontiştii fiind solicitaţi să intervină de doar patru ori. O cauză în acest sens ar putea fi şi faptul că, din cauza temperaturilor ridicate, zăpada s-a înmuiat şi nu a mai permis viteze foarte mari pe pârtii.

Potrivit Bună Ziua Brașov, de la deschiderea sezonului, Serviciul Salvamont a avut circa 170 de intervenţii, totalizând peste 175 de persoane salvate. Majoritatea accidentelor au loc pe pârtiile de schi, dar există accidente şi pe pârtia de săniuş.

Salvamontiştii fac un apel ca turiştii să respecte regulile valabile pe orice pârtie, să schieze in funcţie de pregătirea fiecăruia şi să respecte marcajele, inclusiv cele referitoare la dificultatea fiecărei pârtii in parte.

În cazul accidentelor de pe masivul Postăvarul, dar şi în cazul celor de pe Tâmpa, singurii care intervin sunt salvamontiştii de la Serviciul Public Local Salvamont.

În acest moment, în Poiana Braşov sunt 8 salvamontişti.

Comentarii

Ultimă oră