Un mormânt care ar avea o vechime de 5000 de ani a fost descoperit, joi, pe un câmp din Prahova, la intrarea în localitatea Buda.

"Are o vechime în jur de 5 milenii, poate să aibă şi 5100 dar şi 4900. Cam atunci încep să apară astfel de morminte în zona aceasta. Interesant e întreg ansamblul. În jurul mormântului au făcut un cerc din pietre care are un diametru de aproximativ 5 metri, iar în mijloc au făcut acest mormânt. Probabil are sexul masculin, depus într-o poziţie normală pentru epoca lor, îl puneau pe spate şi cu genunchii ridicaţi, îndoiţi", a declarat Alin Frânculeasa, arheolog din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Prahova.

Potrivit sursei citate, descoperirea arheologică a fost făcută ca urmare a săpăturilor din zonă, unde urmează să fie ridicat un parc industrial.

"Avea ceva piese de podoabă, un colier la gât din piese de cupru şi din scoică, apar urme de ocru, o vopsea naturală, roşie. Statutul lui e demonstrat de construcţia în sine, de ridicarea unui tumul pentru el, de realizarea acestui cerc pentru el. Probabil are şi cercei de argint, probabil o să-i vedem când îl ridicăm", a adăugat Alin Frânculeasa.
 
Potrivit arheologilor, zona este ofertantă din punct de vedere istoric, menţionându-se faptul că există peste 300 de situri arheologice numai în localităţile din jurul Ploieştiului. În ultimii ani au fost săpate aproximativ 15 astfel de movile, toate în contextul unor lucrări de investiţie.