În cadrul întâlnirii de miercuri, 28 februarie, dintre locatarii din zona nouă a cartierului Tractorul şi viceprimarul Braşovului, s-a ridicat şi problema ambuteiajelor de pe strada 13 Decembrie.
   Viceprimarul a reamintit de proiectul privind lărgirea acestei artere de la pasajul Făget până în zona Complexului comercial Coresi, dar a anunţat şi faptul că într-o etapă viitoare se ia în calcul chiar şi realizarea unei extinderi sub pasajul de cale ferată de pe strada 13 Decembrie, zona Făget.
   Mai exact, potrivit reprezentantului municipalităţii braşovene, în primă fază, pe strada 13 Decembrie se va amenaja încă o bandă, de la pasajul CFR până la intersecţia cu strada Henri Coandă, pe partea dreaptă pe sensul de mers spre Tractorul. În următoarea etapă, ar urma ca artera să fie lărgită şi pe sub pasaj, fiind deja în analiză o soluţie tehnică, respectiv realizarea unui „tunel” după pilonul de la malul dinspre Gara CFR Braşov.
   O altă propunere pentru decongestionarea traficului din zonă a venit din partea locatarilor prezenţi la întâlnirea de la Primărie: este vorba despre realizarea unui pasaj peste calea ferată, care să asigure legătura cu DN 13 (Bulevardul Griviţei). De asemenea, riveranii au solicitat ca după ce vor fi terminate toate lucrările la infrastructura rutieră să se amenajeze linii de transport în comun.