Sari la conținut
mitica-se-da-la-baciu

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat ieri într-o conferinţă de presă, că nu îl va susţine pe Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF, pentru că acesta va falimenta federaţia. „Nu-l voi sprijini în alegeri. Eu eram una dintre piesele importante la alegeri pentru Gică Popescu, vă garantez, indiferent ce-i spun alţii. Eu nu pot să influenţez, dar pot să ajut. De asta a ajuns ţara în halul ăsta, pentru că am pus numai fraţi, cumnaţi şi surori. Ca să ai un post de răspundere, trebuie să stai măcar un an lângă cel care conduce să vezi cu ce se mănâncă. Vi se pare uşor să conduci Liga Profesionistă de Fotbal sau Federaţia Română de Fotbal? El nu a rezistat la UEFA şase luni. Eu nu vorbesc urât acum, nu vreau să fac un caz din asta. Eu am spus că nu îl voi sprijini la alegeri, îi doresc succes”, a declarat Dragomir.

Comentarii

Ultimă oră