Sari la conținut
minifotbalul-recunoscut-oficial-in-romania

Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a recunoscut minifotbalul ca disciplină sportivă în România.

Minifotbalul, sportul care a adus în România nu mai puțin de șase titluri europene, și-a îndeplinit unul dintre principalele obiective, acela de a fi recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului ca disciplină independentă, se arată în comunicat.

Acest sport există în țara noastră de foarte mult timp, însă a început să se practice sub formă organizată din 2008 când s-a desfășurat prima ediție a Campionatului Național. Un an mai târziu, Răzvan Burleanu, Gavrilă Vasilescu, Ioan Onicaș și Paul Costaș au pus bazele Asociației Române de Minifotbal. Forul înființat de actualul președinte al FRF (Burleanu, n. red.) a fost prima organizație sub tutela căreia s-au desfășurat competițiile naționale de minifotbal timp de trei ani. În 2011 s-a înființat Federația de Minifotbal din România, care este membru fondator al European Minifootball Federation (2012).

În palmaresul minifotbalului românesc se află șase titluri continentale, din tot atâtea posibile, cucerite în 2010 (Slovacia), 2011 (România), 2012 (Republica Moldova), 2013 (Grecia), 2014 (Muntenegru) și 2015 (Croația). Următoarea ediție a EMF Euro este programată să aibă loc în vara acestui an, în Ungaria.

Comentarii

Ultimă oră