Mihai Bâră este deţinătorul singurului titlu de campion mondial universitar adjudecat de un român, trofeu cucerit în 1951, în Poiana Braşov. Spune că este unul dintre cele mai mari succese, dar nu este cel mai mare pentru el. În 1956, într-o competiţie în Iugoslavia a devenit triplu campion mondial la slalom uriaş, coborâre şi combinată alpină. Palmaresul său conţine 11 titluri internaţionale, 19  naţionale, calitatea de deţinător al multor recorduri pentru majoritatea pârtiilor din ţară. 
 Eroul României. În februarie, s-au împlinit 62 de ani de la Universitarele de Iarnă, iar eroul  României la aceste jocuri studenţeşti a acceptat să vorbească cu noi despre perioada în care România conta în schiul alpin. L-am însoţit pe Mihai Bâră în Poiana Braşov, înainte cu câteva zile de începerea Festivalului Olimpic al tineretului European. Fote a fost primul eveniment sportiv de mare anvergură organizat în Poiană după jocurile universitare de iarnă din 51, atunci când braşoveanul nostru obţinea singura medalie de aur pentru România, la slalom special.

 Reprezentanţi din 21 de ţări. România Populară a investit enorm pentru acel eveniment în infrastructura sportivă şi turistică. Atunci a fost ridicat Complexul sportiv din Poiana Stalin. Construcţia a început în iulie 1950 şi a fost terminată în primele zile ale anului 1951, cu o lună înainte de Universitare. Centrul cuprindea hotelul de cazare a studenţilor, un patinoar, funicularul, schi-liftul, pârtiile de schi, pârtia de bob, pista de slalom special şi trambulina mare. La lucrările din 1950 din Poiană au participat şi peste 700 de utemişti, care, organizaţi în brigăzi, au muncit voluntar. Potrivit ziarului local ,,Drum Nou”, în orele lor libere, muncitori din fabricile şi întreprinderile Oraşului Stalin ,,au urcat cu drag drumul ce duce la Poiana Stalin, pentru a pune şi ei o părticică de suflet şi un braţ voinicesc în realizarea acestei frumoase staţiuni de iarnă”. La a IX-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă din 1951 din Poiană şi-au trimis reprezentanţi 21 de ţări: nu doar din blocul sovietic, ci şi din Italia, Anglia, Statele Unite sau Australia. La concursuri au participat 415 studenţi, cei mai numeroşi fiind schiorii. România a câştigat şi medalia de bronz  la slalom prin braşoveanul Dumitru Sulică. La concursul de combinată alpină, proaspătul campion universitar Mihai Bâră a câştigat şi medalia de argint. România a mai câştigat un argint la proba de ştafetă băieţi şi unul la hochei. Soţia lui Mihai Bâră a fost şi ea o sportivă redutabilă. A ajuns la numai 16 ani campionă la senioare. Magdalena Marotineanu Bâră  a fost numită eroina de la Zakopane, fiind dublă vicecampionă mondială la Jocurile universitare din Polonia. Dan Despan, un mare iubitor al cântecelor de cabană a editat un album cu muzică de munte împreună cu un prieten, fostul profesor de canto, Nicoale Bârsan. Printre ele se află şi melodia Schioriţa, dedicată Magdalenei Bâra, care a fost de 24 de ori campioana României. Şi sora lui Mihai Bără, Elena, a făcut ski de performanţă. De asemenea, fiul său Mihai Bâră a fost şi el campion naţional. Bâră junior administrează un complex sportiv în micuţul principat Andorra, aşezat între Spania şi Franţa. Soţia este medic şi fiica, Ana, este la fel de talentată ca şi tata la ski. În atelierul său din Andorra, Mihai Bără se dedică altei mari pasiuni – pictura. Lucrările sale sunt expuse în galerii din  mari oraşe ale lumii. Vine acasă de câte ori poate, pentru că, spune el, Braşovul este un loc de vis, unde şi- a descoperit harul pentru pictură şi sport şi unde îl aşteaptă un mare campion- tatăl lui.
 
Sportivul anului 1951. După ce adevenit campion mondial la universitarele din Poiană, a fost declarat sportivului anului 1951. A primit  atunci şi carnetul cu numărul unu de maestru al sportului. Şi cam atât. Pe vremea aceea, sportivii nu prea se premiau în bani. În schimb, comuniştii sprijineau foarte mult sportul, în camparaţie cu zilele noastre când pentru un copil care vrea să facă performanţă familia trebuie să plătească foarte mult. Şi în perioada interbelică, de sporturile de iarnă erau atraşi mulţi tineri.
Sportul şi viaţa într-un liceu militar i-au format un caracter puternic. A fost eroul  liceelor militare. La un concurs organizat pentru armată, la care participau şi elevii militari, Mihai Bâră i-a bătut pe toţi. Comandantul liceeleor militare a emis un ordin prin  care talentatul sckior era onorat de către  toţi colegii. După acel rezultat  din liceu, a fost selecţionat în lotul de skiori români care aveau să ne reprezinte la Olimpiada de la Saint Moritz, din 1948. Cel mai mare regret este că nu a putut participa la  competiţii în Occident. „Spre deosebire de vremurile actuale unde există libertatea de mişcare atunci nu aveai posibilitatea. Pentru a obţine titluri foarte mari trebuie să circuli în marile concursuri internaţionale, eu în toată viaţa mea sportivă, activă n-am fost în apus decât de două ori în 1948 când aveam sub 19 ani şi am fost cel mai tânăr participant la jocurile olimpice şi apoi în 1952. În restul timpului încă zece ani cât am mai practicat schiul de performanţă în apus nu am mai putut să ies”, ne-a spus Mihai Bâră
 
Şef de promoţie. A terminat Institutul de Cultură Fizică şi Sport, apoi a făcut Dreptul, amândouă terminate ca şef de promoţie. A fost antrenor la lotului naţional de ski, membru al federaţiei române de ski, timp de 26 de ani, o vreme fiind şi vicepreşedinte. Autor al unor cărţi despre tehnica şi lumea skiului, a scris peste  1.000 de articole  sportive, comentator pentru radiodifuziunea şi televiziunea de stat la 5 olimpiade de iarnă, cercetător în domeniul schiabil. Maestru emerit al sporturilor, cu un palmares impresionant de 30 de titluri internaţionale şi naţionale, Mihai Bâră a adus un omagiu celor mai mari skiori ai lumii în cartea „Statui de zăpadă”. Ar trebui, însă, să fie el însuşi eroul unui roman. Ziaristul Ştefan Banaru a conturat un portret al acestuia în volumul ,,Stele ale sportului braşovean” dedicat celor mai mari sportivi  braşoveni.


 Cum ar fi fost DACĂ..? 
„Sportivul anului 1951 avea să rămână 17 ani campionul României! Cum ar fi fost drumul lui, oare, dacă nu ar fi rămas aici, la curbură de Carpaţi şi de timpuri? Cât de des se întreabă, oare, privind înapoi, la anii pe care i-a lăsat în urmă... cum ar fi fost DACĂ..?  Regretul l-a convertit în spirit, iar pasiunea în profesie... Avocatul plin de viaţă şi pasiune s-a resemnat demult cu un alt drum, căruia a ştiut să-i dea sens şi strălucire. Dar... pentru românii lui... mai speră! Să-i egaleze performanţele, să le depăşească... Braşovul sporturilor de iarnă, Braşovul lui, pe care îl iubeşte cu fiecare străduţă, cu fiecare clădire şi cu fiecare istorie a lui, să redevină ce a fost cândva... Între timp, unicul băiat, a plecat departe, în Andora! Doi părinţi campioni, nu avea cum să nu sădească în venele lui genă schiului şi dragostea de munte! El învăţă acum, în alţi munţi, într-o altă ţară, să schieze, copiii... altui neam!” (Onelia Pescaru)