Doi medici, unul de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov şi un psihiatru de la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, fiind acuzaţi de mai multe fapte de corupţie, scrie adevărul.ro. În rechizitoriu procurorii spun că  până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, pe parcursul lunilor iulie-august 2013, medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov, a pretins şi a primit de la un şofer în trei rânduri, bunuri şi sume de bani, cu ajutorul medicului de la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie, în scopul de a întocmi raport de expertiză medico-legală psihiatrică care să cuprindă aspecte necorespunzătoare adevărului, de natură să-l ajute pe şofer la soluţionarea favorabilă a dosarului său penal, avînd ca obiect infracţiunea de refuz recoltare probe biologice. În incidentul petrecut în luna iunie, şoferul, avea în acel moment o alcoolemie de 0,4 la mie şi a refuzat să i se preleveze probe de sânge, scrie digi24.ro. Bărbatul a reuşit să obţină de la medicul legist un certificat medico-legal din care reieşea că suferă de fobie faţă de ace. Legistul i-a făcut legătura cu un medic psihiatru care l-a internat fictiv pe şofer şi i-a confirmat diagnosticul de aicofobie. Pentru toate acestea, şoferul le-a dat celor doi medici bani şi alte bunuri. Procurorii s-au sesizat iar vineri cei trei au primit mandate de arestare pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de luare şi dare de mită, mărturie mincinoasă şi fals intelectual.