Sari la conținut

Medicamente de ultimă generaţie aşteaptă compensarea

medicamente-de-ultima-generatie-asteapta-compensarea

În România sunt compensate medicamente de 6,415 milioane lei, ceea ce reprezintă 60% din totalul celor eliberate pe bază de prescripţie, iar dacă lista ar fi actualizată cu tratamentele noi care sunt în aşteptare de mai bine de cinci ani, cheltuielile ar creşte cu 1,5%, potrivit unui studiu al unei companii de analiză și studii de piață specializată în industria farmaceutică, conform Mediafax.

Conform studiului, statul român trebuie să aloce 94,3 milioane de lei pentru introducerea pe listă a celor 140 de molecule noi, care sunt în aşteptare încă din anul 2007, pentru bugetul Sănătăţii creşterea costurilor pentru medicamentele compensate reprezentând doar 1,5 la sută. Dintre moleculele aflate în aşteptare, majoritatea sunt destinate tratării cancerului, diabetului, afecţiunilor cardiologice, sunt antibiotice şi antivirale, dar şi medicamente pentru pacienţii care suferă de HIV/SIDA, pentru cei cu afecţiuni psihice, boli rare sau post-transplant. Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, a precizat că sunt milioane de pacienţi în România care ar beneficia de o recuperare mai rapidă, de un tratament mai eficient, cu mai puţine efecte adverse, dacă lista de medicamente compensate ar fi actualizată cu tratamentele noi care sunt în aşteptare de mai bine de cinci ani.

Comentarii

Ultimă oră