Sari la conținut
meci-dificil-pentru-tarlungeni

Tărlungeniul s-a transformat în sperietoarea granzilor din liga secundă. La începutul returului, trupa condusă de Dan Bona a reușit să schimbe de două ori liderul seriei a doua după ce a încurcat UTA și Gaz Metan Mediaș. În primul meci oficial din 2016, tărlungeneni întâlnesc pe teren propriu, CSM Râmnicu Vâlcea, echipa de pe locul secund și își doresc să obțină toate cele trei puncte.

„Ne așteaptă un joc greu împotriva unei echipe bune din seria noastră. Noi ne-am pregătit bine în această iarnă și vrem să continuăm ce am început în retur. Avem nevoie de puncte pentru că lupta în play-out va fi pe viață și pe moarte. Sper să repetăm evoluțiile bune din finalul anului trecut și să scoatem punct sau puncte din acest joc. În mare ne-am păstrat echipa din prima parte a campionatului și am completat lotul cu jucători brașoveni și cu tineri care să ne ajute în îndeplinirea obiectivului. Cred că acest mix între jucătorii cu experiență și jucătorii tineri din lotul nostru va da roade”, a spus antrenorul băieților de la Unirea Tărlungeni, Daniel Bona.

Lotul brașovenilor nu a suferit foarte multe modificări în această pauză competițională, astfel că omogenitatea este principalul atu al târlungenenilor. CSM Râmnicu Vâlcea vine la Brașov încrezătoare că poate obține punctele puse în joc.

„Va fi un joc dificil. E primul meci oficial, se joacă pe puncte și acestea sunt extrem de importante în economia acestui campionat. Mergem la Tărlungeni încrezători dar știm și suntem conștienți că ne așteaptă un meci greu. Am văzut că brașovenii le-au pus probleme celor de la UTA și celor de la Gaz Metan Mediaș, două echipe ce își doresc promovarea în Liga I.Sper să fim inspirați și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv”, ne-a declarat tehnicianul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici.

Înaintea jocului de sâmbătă, Unirea Tărlungeni este pe poziția a 11-a cu 14 puncte acumulate, în timp ce oaspeții ocupă locul al doilea al ierarhiei cu 35 de puncte, la egalitate cu liderul FCM Baia Mare. Partida dintre Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 11.00.

Comentarii

Ultimă oră