Sari la conținut
meci-de-sase-puncte-(1)

Jocul bun prestat împotriva celor de la Petrolul Ploieşti le-a dat încredere suporterilor stegari, care speră că echipa lor favorită va ieşi cât mai repede din zona fierbinte a clasamentului. Primul prilej de a face un pas spre salvarea de la retrogradare, este meciul de duminică de la Botoşani. Elevii antrenorilor Cornel Ţălnar şi Florentin Petre joacă un meci de şase puncte la Botoşani, dar tehnicianul stegarilor, este convins că dacă echipa va juca la nivelul la care a făcut-o în meciul cu Petrolul, atunci rezultatul va veni. „Este un joc extrem de important pentru noi. Este un meci de şase puncte pe care trebuie să-l tranşăm în favoarea noastră. Întâlnim o echipă cu care suntem în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare şi sunt convins că băieţii vor da totul pentru a câştiga cele trei puncte. Va fi mai greu să-i motivez decât la meciul cu Petrolul, dar sunt convins că ei conştientizează situaţia în care ne aflăm şi faptul că următoarele trei meciuri sunt decisive pentru noi. Dacă vom juca aşa cum am făcut-o cu Petrolul, cred că vom reuşi să câştigăm la Botoşani. Va conta foarte mult absenţa lui Aganovic, dar cred că vom găsi un înlocuitor pentru el”, a spus Cornel Ţălnar. Pntru partida de la Botoşani, Ţălnar nu se poate baza pe mijlocaşul Aganovici suspendat, dar nici pe fundaşul Marius Constantin, care nu este refăcut după accidentare. În schimb ar putea apărea în echipa stegarilor, Buga şi Grigorie care s-au recuperat după accidentări. Partida dintre FC Botoşani şi FC Braşov, contând pentru etapa a 21-a din Liga I, se va desfăşura duminică de la ora 14.00.

Comentarii

Ultimă oră